Vezi VIDEO
Interimatul la conducerea societatii Urbis Baia Mare va fi asigurat de Puiu Daniel, director adjunct pana acum in cadrul unitatii. Reprezentantii Consiliului de Administratie au decis, astazi, 25 martie, ca Puiu Daniel sa ocupe functia de director interimar pana la 31 decembrie 2010. In functie de decizia primarului ales in urma alegerilor locale din aceasta vara, pentru conducerea societatii s-ar putea organiza in cursul anului un concurs in urma caruia sa fie desemnat un director cu un mandat pe o perioada de 4 ani.
Reprezentantii Consiliului de Administratie al societatii Urbis Baia Mare s-au intrunit astazi, 25 martie, pentru a lua o decizie in privinta asigurarii conducerii, dupa ce fostul director general, Dumitru Robas, a incetat de viata, sambata, 20 martie. Directorul Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Baia Mare, Vasile Barbul, a declarat ca s-a stabilit ca Puiu Daniel sa ocupe functia de director interimar pana la 31 decembrie 2010.
“Pentru bunul mers al societatii si pentru a putea comunica cu institutiile cu care au relatii, pentru a putea semna actele ce ies din aceasta societate, inclusiv cele financiare, am decis azi in Consiliul de Administratie numirea pana la 31 decembrie 2010 a unui director interimar in locul regretatului domn Robas, in persoana domnului Puiu Daniel, director adjunct pana in acest moment”, a spus Vasile Barbul.
Acesta a motivat ca varianta in care Puiu Daniel sa fie director interimar a fost aleasa tinandu-se cont ca aceasta are experienta in cadrul societatii. “Am optat pentru aceasta varianta, deoarece el conducea societatea in perioada in care domnul Robas era plecat in concediu sau diverse delegatii si, in al doilea rand, pentru ca exista o intelegere si o prietenie intre colegii de la Urbis si toti au cazut de comun acord ca este cea mai buna solutie”, a afirmat Vasile Barbul.
In cursul acestui an se doreste insa organizarea unui concurs pentru ocuparea functiei de director general la Urbis. Noul director ar urma sa fie ales pe o perioada de patru ani.
“In acest interval de timp dupa ce lucrurile se vor mai linisti si in Consiliul Local Baia Mare, vom avea si un primar ales, se va decide momentul in care vom avea concursul pentru ocuparea postului de director general, fiindca vom ajunge la organizarea unui concurs si odata cu acel concurs se va incheia un contract de mandat de patru ani asa cum prevede legislatia”, a adaugat Barbul.
Decizia organizarii unui concurs pentru conducerea Urbis va fi luata de primarul ales la scrutinul din vara, si va trebui sa aiba si girul consilierilor baimareni, avand in vedere ca unicul actionar al societatii este Consiliul Local.
Sursa: Camelia Tocaci