Mi-a atras atenția o postare pe Facebook a senatorului maramureșean Cristian Niculescu Țâgârlaș în legătură cu apropiata inaugurare a noului pod peste Tisa.
Am înțeles că se fac pregătiri în tabăra liberală pentru a fi la înălțimea evenimentului preconizat să se întâmple pe la mijlocul lunii iunie. Au avut loc întâlniri cu secretarul de stat liberal de la Ministerul Transporturilor, cu deputatul Ionel Bogdan, cu oficialități ucrainene.
Nu există îndoieli asupra scopului acestor mișcări. Liberalii vor să își însușească izbânda pe motiv că ei ar fi inițiat demersurile și au început lucrările în timpul mandatului de președinte al CJ Maramureș a lui Ionel Bogdan.
Nu am nicio îndoială că, în culise, social-democrații pregătesc riposta adecvată arogându-și meritele continuării și finalizării podului sun conducerea actualei administrații.
Ce vedem și sigur vom vedea în perioada următoare e, din păcate, aproape un tipar al politicii românești de după 1989. Un proiect public devine rar un motiv de cooperare, mult mai des devine un trofeu electoral. Podul peste Tisa de la Sighetu Marmației pare să urmeze exact acest scenariu.
Proiectele mari au aproape întotdeauna mai multe „paternități”. Un pod, o autostradă sau un spital trec prin mai multe etape. Idee și studiu de fezabilitate, finanțare și proiectare, licitație, execuție, finalizare.
Rareori toate aceste etape sunt realizate de aceeași administrație sau de același partid. În cazul de față, proiectul a traversat două administrații diferite: una condusă de PNL și alta de PSD. Permanenta campania electorală românească transformă orice investiție în capital politic.
Reflexul partidelor este simplu. Cine a început proiectul spune „noi l-am făcut”, cine îl finalizează spune „noi l-am dus la capăt”. Oamenii văd acest film de decenii. De aceea, astfel de dispute produc mai degrabă ironie, oboseală civică, dezgust (ca să nu spun scârbă), nicidecum entuziasm.
Fără îndoială podul în sine este o realizare importantă. Pentru zona Maramureșului și pentru relația cu Ucraina, el poate însemna dezvoltare economică în zona de frontieră, turism crescut în Maramureșul Istoric, conexiune mai rapidă între comunitățile separate de râul Tisa
Dar, exact în momentul în care ar trebui să existe un mesaj de unitate, discursul devine unul de competiție politică între principalii actori implicați.
După părerea mea o inaugurare matură ar presupune invitarea oficială a tuturor celor implicați, indiferent de partid, prezentarea cronologiei proiectului, cine l-a început, cine l-a continuat, cine l-a finalizat astfel încât mesajul central să devină un benefici pentru oameni, nu pentru partid.
Acest model este foarte frecvent în democrațiile vest-europene. Acolo, de obicei, inaugurările mari sunt făcute de administrație, nu de partide.
Până la urmă cea mai eficientă soluție vine de la cetățeni. Când electoratul sancționează discursul conflictual și apreciază cooperarea, comportamentul politic se schimbă.
De fapt, problema nu este podul. Problema este reflexul politic românesc de a transforma orice realizare într-o competiție de orgolii. Podul peste Tisa ar putea fi un simbol al legăturii dintre comunități.
Din păcate riscă să devină doar decor într-o dispută electorală…
Grigore G. Ciascai
– Servicii de creare site web
