Corneliu Coposu și prețul demnității într-o Românie comunistă

A intrat în închisoare ca unul dintre oamenii importanți ai politicii românești și a ieșit după aproape două decenii, într-o Românie în care lumea pe care o cunoscuse dispăruse. Corneliu Coposu nu și-a pierdut însă lucrul pe care regimul comunist a încercat cel mai mult să i-l ia: libertatea de a gândi și de a rămâne fidel propriilor principii. Numele său avea să devină, după 1989, sinonim cu rezistența anticomunistă și cu refuzul compromisului politic. Înainte de toate acestea a fost însă un tânăr transilvănean format într-o familie în care credința, educația și responsabilitatea față de comunitate ocupau un loc esențial.

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în localitatea Bobota, județul Sălaj. Tatăl său era preot greco-catolic, iar copilăria petrecută în mediul transilvănean avea să-i influențeze profund formarea. A urmat studiile universitare la Cluj, unde a studiat dreptul și economia, iar foarte devreme a intrat în lumea politică. A devenit colaborator apropiat și secretar al lui Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc și una dintre figurile centrale ale politicii românești interbelice. Relația dintre cei doi avea să-i marcheze întreaga existență. Pentru Coposu, politica nu însemna doar funcții sau putere. Însemna principii, responsabilitate și fidelitate față de o anumită viziune despre România. După instaurarea regimului comunist, această viziune avea să-l transforme într-un adversar incomod.

În 1947, conducerea Partidului Național Țărănesc a fost eliminată de pe scena politică, iar liderii formațiunii au fost arestați. Iuliu Maniu a fost condamnat în urma procesului care a devenit unul dintre simbolurile justiției politice din perioada comunistă. Corneliu Coposu a fost și el arestat și condamnat, iar anii care au urmat aveau să fie petrecuți în detenție. A trecut prin mai multe închisori comuniste, între care Văcărești, Jilava și Aiud. Aproape 17 ani au trecut până când avea să fie eliberat, în 1964, în cadrul amnistiei generale a deținuților politici. Pentru regimul comunist, detenția trebuia să însemne nu doar pedeapsă, ci și distrugerea adversarului politic. În cazul lui Coposu, planul nu a funcționat.

În anii de detenție, credința și legăturile de solidaritate dintre deținuții politici au reprezentat forme importante de rezistență. Coposu a refuzat să renunțe la convingerile sale și nu a acceptat să devină instrumentul regimului împotriva foștilor săi colaboratori.

Una dintre marile figuri care i-au marcat destinul a rămas Iuliu Maniu. Mentorul său a murit în închisoarea de la Sighet, în 1953. Coposu a aflat despre moartea acestuia în condițiile dificile ale detenției și avea să poarte mai departe memoria omului căruia îi fusese alături înainte de instaurarea comunismului. Eliberarea din 1964 nu a însemnat însă o revenire la o viață normală. Coposu a rămas sub supravegherea Securității și după ieșirea din închisoare. Era un om incomod pentru regim tocmai prin faptul că reprezenta continuitatea unei tradiții politice pe care autoritățile comuniste încercaseră să o distrugă.

A venit însă momentul în care istoria s-a întors. În decembrie 1989, Corneliu Coposu avea 75 de ani. În timp ce România încerca să-și reconstruiască viața politică, omul care petrecuse aproape două decenii în închisorile comuniste a revenit în prim-plan. A reînființat Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a devenit una dintre cele mai importante voci ale opoziției democratice. Într-o perioadă dominată de conflicte politice și de lupta pentru putere, Coposu a rămas consecvent ideii că tranziția României nu putea fi construită prin uitarea trecutului sau prin compromisuri cu vechile structuri ale regimului. Pentru o generație care nu cunoscuse libertatea politică, el devenise mai mult decât un politician. Era un martor viu al României interbelice, al represiunii comuniste și al rezistenței împotriva dictaturii.

Corneliu Coposu a murit la 11 noiembrie 1995, la vârsta de 81 de ani.

A lăsat în urmă o poveste care depășește biografia unui om politic. Este povestea unui om care a pierdut aproape 17 ani din viață în închisorile comuniste, dar care nu și-a abandonat convingerile.

Astăzi, când numele său este legat de democrație, demnitate și rezistență anticomunistă, poate că cea mai importantă lecție a vieții lui nu este despre politică.

Este despre caracter.

Pentru că regimul comunist i-a putut lua libertatea, cariera și aproape două decenii din viață. Nu i-a putut lua însă dreptul de a rămâne Corneliu Coposu.