Cinci zile de trasee montane, roci și minerale, experimente, aventură și seri petrecute în jurul focului de tabără s-au încheiat pentru participanții la cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Geodiversitate în Maramureș”, organizată de Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare. Privind în urmă, organizatorii spun că experiența a însemnat mult mai mult decât o simplă excursie. Elevii au avut ocazia să descopere Munții Gutâi, să ajungă pe Vârful Igniș și să afle povești despre vulcanii care au modelat în trecut acest teritoriu.
Programul le-a oferit participanților contact direct cu lumea geologiei și mineralogiei. Au fost descoperite roci și minerale, eșantioane au fost analizate la microscop, iar elevii au aflat mai multe despre fluorescența mineralelor și despre elementele care fac din Maramureș un spațiu cu o geodiversitate deosebită. Experiența a avut și o puternică latură practică. Printre amintirile ediției se numără podul indian și provocările acceptate de cei mai curajoși, șaitrocul din pârâul Runcu, dar și micile descoperiri făcute pe traseele parcurse împreună. Natura le-a oferit participanților și câteva „gustări” culese de pe drum, precum mure, afine și merișoare.
Seara, atenția s-a mutat de la roci și munți către cer. După cină, elevii au putut observa stelele, iar mai târziu serile au fost animate de cântece la focul de tabără, chitare și momente de voie bună petrecute împreună.
Însă cea mai importantă dovadă că informațiile transmise în cele cinci zile au fost asimilate a venit la final, în cadrul concursului organizat pentru participanți. Elevii au demonstrat că au reținut noțiuni esențiale despre geologie, mineralogie, vulcanism, relief și geodiversitatea Maramureșului. Pentru organizatori, acesta a fost unul dintre obiectivele principale ale Școlii de Vară: nu doar ca elevii să vadă roci și minerale, ci să înceapă să privească diferit locurile prin care trec. Să se întrebe cum s-au format munții, de ce relieful Maramureșului arată așa cum îl vedem astăzi, ce se poate ascunde într-o simplă piatră și, mai ales, cât de important este să protejăm natura.
Cea de-a IV-a ediție „Geodiversitate în Maramureș” s-a încheiat astfel cu amintiri, cunoștințe noi și experiențe pe care participanții le vor putea purta mai departe.
Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare le-a mulțumit elevilor pentru toate momentele petrecute împreună, dar și profesorilor, colaboratorilor și tuturor celor implicați în această experiență.
Școala de Vară s-a încheiat, însă aventurile dedicate descoperirii geodiversității Maramureșului sunt departe de a se fi terminat.






– Servicii de creare site web
