Asociația Sfântul Mucenic Claudiu Tribunul organizează în data de 4 decembrie 2025, ora 17:00, un Concert Caritabil de Colinde găzduit la Milan Events, pe strada Vasile Lucaciu nr. 132, Baia Mare.
Evenimentul reunește nume îndrăgite ale muzicii tradiționale și colindului românesc, precum Virginia Irimuș, Crina Horincar, Lorena și Denis Șuț, Iuliana Demian & Ardeal Sound, Diana Borodi, alături de coruri de renume: Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare și Corul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mare. Invitat special: Mircea Patovan.
Participarea la concert este gratuită, însă în sală va fi amplasată o urnă de donații. Toate fondurile strânse vor fi direcționate integral către acțiuni caritabile ale asociației:
-
bursă lunară pentru 6 elevi cu performanțe academice remarcabile, dar provenind din medii defavorizate;
-
sprijin material, sub formă de alimente și cumpărături, oferit familiilor cu situații financiare precare.
Evenimentul își propune să aducă în comunitate spiritul adevărat al Crăciunului și să transforme colindul într-un gest concret de solidaritate și ajutor.
Concertul este realizat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor locali, care se alătură inițiativei de a oferi „lumină” și speranță acolo unde este mai mare nevoie.










– Servicii de creare site web
