De Mos Nicolae, copiii cu dizabilitati de la Scoala Speciala Nr. 2 din Baia Mare au primit in dar un spectacol gratuit la Teatrul de Papusi. Micutii s-au distrat copios, iar la iesire au fost intampinati chiar de Mos Nicolae, care le-a imparit dulciuri si fructe.
Peste 30 de copii cu dizabilitati de la Scoala Speciala Nr.2 din Baia Mare au avut parte astazi, 6 decembrie, de un spectacol gratuit oferit de actorii de la Teatrul de Papusi, cu sprijinul Primariei Baia Mare.
“Am decis ca de Mos Nicolae sa le oferim si acestor copii ceva, pentru ca si ei au nevoie, mai mult decat ceilalti de dragostea si sprijinul nostru”, a spus profesoara Delia Moraru.
Spectacolul, intitulat “Poveste de Craciun”, i-a inspirat pe copiii, care deja se gandesc sa ii scrie lui Mos Craciun.
Sursa: Calin Dragomir