Direcția Poliția Locală Baia Mare a desfășurat 501 acțiuni de control la care au participat 237 de polițiști locali, ceea ce reprezintă o medie zilnică de 34 de polițiști locali pe cele trei schimburi. Acțiunile au fost derulate în intervalul 16-23 noiembrie a.c.
În perioada menționată, polițiștii locali au executat următoarele activități:
-au verificat 359 de mijloace de transport public în comun pentru a constata dacă sunt respectate măsurile de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2 atât de călători, cât și de operatorul de transport;
-27 de terase au fost și ele verificate cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus de către operatorii care desfășoară activități de alimentație publică;
-au fost verificate 115 persoane aflate în autoizolare la domiciliu;
-a fost asigurat un echipaj auto de polițiști locali de la Biroul Circulație ca antemergător la transportul bradului pe traseul Strada Ferestrăului,-strada Minerilor –Podul Viilor-Piața Libertății și s-a asigurat ordinea publică la operațiunea de montare cu un echipaj de polițiști locali de la Biroul Ordine Publică;
-20 de persoane au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse;
-au fost efectuate activități comune de control cu reprezentanți din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean “Pintea Viteazul” Maramureș, Prefectura Maramureș cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2, în: piețe, târguri, centre comerciale, unități de alimentației publică, restaurante, baruri, terase și supermarketuri;
-au fost identificate 11 autovehicule posibil abandonate pe raza municipiului Baia Mare, pentru care a fost demarată procedura legală, în astfel de cazuri.
-au fost ridicate și depozitate la Serviciul Public Ambient Urban pe strada Mărgeanului un număr de cinci autovehicule abandonate pe domeniul public, pentru care a fost finalizată procedura prevăzută de lege;
Pe lângă aceste acțiuni de control desfășurate, polițiștii locali cu atribuții privind asigurarea ordinii și liniștii publice și circulației pe drumurile publice au intervenit și dispus măsurile legale pentru 27 de sesizări făcute telefonic de către cetățeni, la Dispeceratul Direcției Poliția Locală Baia Mare.
Contravenții în valoare de 18.320 de lei
Ca urmare a activităților desfășurate, în perioada mai sus menționată, polițiștii locali au constatat un număr de 107 contravenții, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la 18.320 lei. Dintre acestea, cele mai multe au fost constatate după cum urmează:
-45 contravenții privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr.55/2020 respectiv art. 65 litera h-,,nerespectarea de către persoanele fizice a masurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor stabilite conform art.5 alin (2) litera d- și art.65 litera m-,,circulația persoanelor pietonală sau cu vehicule în locuri și după caz în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art.5 alin (3) litera b,)-. Din cele 45 de contravenții aplicate, 41 au fost avertismente scrise, iar trei au fost sancțiuni contravenționale în sumă de 3.370 lei;
-șapte contravenții la Legea nr.61/1991 în valoare de 1.000 lei;
-11 contravenții la HCL nr. 223/2013 în sumă de 4.400 lei;
-34 de contravenții privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 195/20202, respectiv RA OUG.nr.195/2020 în valoare de 7.250 lei privind codul rutier;
-zece contravenții la HCL nr. 251/2012 în valoare de 2.300 lei.
Sursa foto: Arhiva Primăriei Municipiului Baia Mare