Cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihai și Gavril, Preasfinția Sa Vasile Bizău a efectuat vizite pastorale în parohiile închinate arhanghelilor din Satu Mare și Ciolt.
„În această sărbătoare se actualizează și pentru noi mesajul lui Isus pe care îl transmite apostolilor: Mergeți în toată lumea, vestiți Evanghelia la toată făptura. Cei care vor crede se vor mântui, iar cei care nu vor crede se vor osândi. Suntem în dinamica dintre a crede și a nu crede, a fi pasivi, indiferenți sau a fi mai degrabă receptivi, a fi cei care transmit un mesaj, o învățătură, un stil de viață. Cei care trăiesc după o anumită formă și regulă de viață, care este regula Evangheliei, aceștia sunt cei care poartă în ei speranța mântuirii”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor din Satu Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în dimineața sărbătorii, de la ora 10:30, împreună cu părintele pr. Eduard Fischer – protopop al Protopopiatului din Satu Mare, pr. Dumitru Roman – paroh al parohiei gazdă, pr. Andrei Pop – preot al parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril” Satu Mare, pr. Radu Huton – paroh al parohiei din Ciuperceni. Au diaconat părinții diaconi Ionuț Mititean și Florin Marc.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre faptul că raportul nostru cu Dumnezeu se scrie în profunzimea ființei noastre, acea parte pe care nu o cunosc nici măcar cei din jur: „Acolo se scrie identitatea de concetățean al sfinților, cei care sunt în lumea nevăzută, dar care au trecut prin lumea văzută și au lăsat urme frumoase… Suntem și noi chemați să fim concetățeni ai lor, iar Apostolul Pavel le spune creștinilor că deja sunt pe acest drum și datoria noastră e să rămânem mereu în acest statut de concetățeni ai sfinților, trăind chemarea la sfințenie in zilele noastre”.
De la Sfântul Arhanghel Mihail învățăm fidelitatea de a rămâne de partea lui Dumnezeu în lupta cu spiritele rele și a recunoaște măreția Sa, iar de la Arhanghelul Gabriel învățăm să fim purtători de vești bune, cei care anunță și lasă spațiu pentru răspuns, a transmis PS Vasile, îndemnând credincioșii la vestirea evangheliei începând din familie și continuând în societate.
Liturghie arhierească la Ciolt
În seara aceleiași sărbători, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Ciolt, împreună cu pr. Vasile Butean – protopop al Protopopiatului Chioar, pr. paroh Daniel Pop și alți preoți invitați la sărbătoare. În cadrul celebrării au fost binecuvântate lucrările de renovare realizate la biserica parohială.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre modul în care intervenția lui Dumnezeu în viața omului schimba realitatea sa interioară și destinul său. Pornind de la Evanghelia Duminicii (Lc 8, 41-56), în care regăsim o femeie bolnavă de 12 ani, cu hemoragie, care nu își găsește vindecare, precum și o fată în vârstă de 12 ani, care urma să intre în viața de adult și care moare: „În Sfânta Scriptură, femeia – Eva reprezintă viața, iar în situația și fragilitatea celor două femei din Evanghelie ne regăsim cu toții… Este condiția firii umane, aceea de a căuta pe de o parte să facem tot ce ține de noi pentru a rămâne în viață, iar pe de altă parte să avem de a face cu pierderea vieții”. Sfântul Evanghelist Luca ne descrie modul în care Isus intră progresiv în viața celor două femei și le redă viața și sănătatea, dar acest lucru se poate întâmpla pe măsura credinței fiecăruia. „Credința ta te-a mântuit”, îi spune Isus femeii care s-a atins de El pentru a se vindeca, iar această credință este izvorâtă dintr-un mod specific de a gândi, de a-l vedea pe Isus izvorul mântuirii depline, izvorul vindecării și al împlinirii unei vieți, a transmis PS Vasile, vorbind despre credință ca mijloc de apropiere de Dumnezeu.
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril pe care-i sărbătorim astăzi sunt mesagerii trimiși de Dumnezeu înspre om care intervin în istoria omenirii, spre binele omului, a spus Arhiereul, invitând credincioșii din Ciolt să se facă și ei mesageri ai credinței în familie și în comunitate.
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a fost în cele două parohii prilej de bucurie, de rugăciune și zidire în credință. Prin celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești, Preasfinția Sa Vasile a adus în mijlocul comunității îndemnul de a fi statornici în credință și de a se face mesageri ai lui Dumnezeu, pornind de la exemplul celor doi mari arhangheli.







– Servicii de creare site web