Peste 120 de elevi de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare au participat, săptămâna trecută, la o drumeție în zona Creasta Cocoșului și Cota 1000 Șuior, alături de jandarmii montani maramureșeni. Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului educațional „Școala Altfel”.
Drumeția le-a oferit copiilor ocazia de a îmbina educația cu aventura, mișcarea în aer liber și descoperirea peisajelor naturale din Maramureș.
Pe parcursul traseului, jandarmii montani le-au oferit elevilor informații și recomandări privind siguranța în zona montană. Aceștia au discutat despre importanța alegerii echipamentului adecvat, respectarea traseelor marcate și protejarea mediului înconjurător.
Pentru cei peste 120 de participanți, experiența a reprezentat o lecție practică despre responsabilitate, respect față de natură și comportamentul preventiv în timpul drumețiilor.
Prin astfel de activități, jandarmii montani încurajează apropierea copiilor de natură, practicarea mișcării în aer liber și formarea unor deprinderi care să le asigure siguranța în timpul activităților montane.







– Servicii de creare site web