Cine și-ar fi imaginat, acum 20 de ani, când colonelul britanic Mark Cook și soția lui, Caroline, au făcut echipă cu băimăreanul Stefan Darabus și au pus bazele Fundației Hope and Homes for Children România, că președintele României va ajunge într-o bună zi să recunoască rezultatele a ceea ce părea atunci un proiect imposibil — închiderea orfelinatelor și înlocuirea lor cu alternative cât mai apropiate de mediul familial?
Iată că după două decenii, România s-a transformat din spaima Europei și a lumii întregi în ceea ce privește situația copiilor abandonați într-un exemplu de bună practică pentru alte țări din estul Europei, din Africa și din America Latină pentru închiderea instituțiilor și pentru reforma sistemului de protecție a copilului.
Această transformare spectaculoasă se datorează în mare parte Fundației Hope and Homes for Children, fondatorilor ei și celui care coordonează de douăzeci de ani activitatea din România, Ștefan Dărăbuș.
Mai sunt multe de făcut, mai sunt aproape 160 de instituții de închis și peste 6.500 de copii care trebuie scoși din ele, dar suntem într-un moment în care statul român recunoaște la cel mai înalt nivel importanța acestei munci și mai ales faptul că instituțiile (indiferent că se numesc orfelinate, cămine de copii sau centre de plasament) sunt o soluție inacceptabilă pentru creșterea copiilor abandonați.
Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children a precizat: „Trauma abandonului e cruntă și au suferit-o foarte mulți copii în țara noastră. Pentru că știam ce înseamnă, mi-am dedicat copiilor din orfelinate ultimii 20 de ani. Ca mine au făcut și colegii mei, o echipă de poveste, niște oameni absolut aparte și cu o forță de acțiune fantastică. În 1998, vreo 100.000 de copii supraviețuiau într-un coșmar, în condiții de lagăr, în orfelinate. Vedeam, zi de zi, atâta durere, atâta tristețe și disperare, atâta resemnare și capitulare în secțiile de pediatrie a maternităților, „leagănele” pentru copii până la trei ani, în celelalte instituții, și îmi doream să se sfârșească odată. Acum, plimbându-mă pe străzi, întâlnesc tineri adulți, stăpâni pe viețile lor, care sunt pe calea cea buna și datorită nouă. Le-am dat o familie. I-am mutat în sutele de case familiale pe care le-am dezvoltat. Au ajuns în asistență maternală, i-am ajutat să meargă înapoi în familiie lor sau au fost adoptați. Oricum, de la 100.000 în orfelinate atunci, în 1998, acum sunt mai puțin de 7.000. și aceștia vor ajunge tot în familii sau în medii familiale. În 20 de ani s-au strâns vreo 50.000 de copii pe care, într-un fel, i-am salvat.”
Sursă:facebook
– Servicii de creare site web
