Vezi VIDEO
Zootehnia trece printr-o perioada de criza fara precedent, iar in industria carnii se anunta inchideri de activitati si disponibilizari de oameni. Afirmatiile ii apartin presedintelui Patronatului Roman al Carnii de Porc, Gheorghe Caruz. Producatorii de carne din Maramures recunosc ca ii asteapta o perioada extrem de grea, tinand cont de masurile de austeritate anuntate de guvernanti. Vanzarile de carne vor scadea, iar pretul carnii va creste, preconizeaza administratorul unei societati de profil din Baia Mare, Viorica Ardusatan.
Eliminarea subventiilor din agricultura va arunca intr-o criza acuta zootehnia, ajungandu-se la inchideri de activitati si disponibilizari de oameni, a estimat presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc. In plus, vor creste importurile de carne de la 50 % la circa 80-90 %.
Producatorii de carne din Maramures recunosc ca nu le va fi deloc usor in urmatoarea perioada, deoarece preturile se vor majora. “Fermele nu mai au profituri, toate sunt angajate in credite bancare si au investit in constructii, amenajari…”, a precizat administratorul Viorica Ardusatan.
Daca pana acum, vanzarile de carne au scazut foarte putin, greul va incepe odata ce vor intra in vigoare masurile de austeritate anuntate de guvernanti. Pentru ca salariile si pensiile vor scadea, oamenii vor fi pusi in situatia de a economisi si mai mult.
“Perioada de austeritate inca nu a inceput, pana acum vanzarile au fost normale. Oamenii sunt mai echilibrati in consumuri, nu fac asa mari cheltuieli. Din moment ce se va taia din salarii, pensii, populatia va consuma mai putin. Vom fi afectati toti, noi vom vinde mai putin. Fiecare isi doreste sa poata rezista”, a spus Viorica Ardusatan.
Pe de alta parte, aceasta estimeaza ca va creste si pretul carnii cu aproximativ 10 %. “Este posibil sa creasca preturile, deja in Europa au crescut cu 5 centi, si e posibil sa creasca si la crescatorii de porci. Cred ca vor creste pana la 10%”, a precizat Viorica Ardusatan care se gandeste ca se va ajunge cu siguranta la cresterea importurilor de carne. Deoarece oamenii se vor orienta sa aduca produsele de unde este mai avantajos financiar.
Sursa: Camelia Tocaci