![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
O revolutie tehnologica se va produce curand la Politia Locala Baia Mare. Agentii institutiei nu vor mai umbla pe teren cu pixul si chitantierul, ci cu smartphone-ul si o mica imprimanta care sa ii ajute sa incarce instant intr-o baza de date fotografiile cu masinile parcate neregulamentar, iar mai apoi sa scoata rapid la imprimanta procesul-verbale de contraventie pentru soferii fara tichet sau abonament. Intr-o luna – doua, noul sistem de lucru va deveni operational, dupa cum au precizat oficialii municiaplitatii, mandri de cresterea eficientei controalelor in parcari la un cost de 1.000 de euro.
Intr-un timp record vor actiona agentii Politiei Locale Baia Mare, pentru ca in mai putin de un minut acestia vor putea transmite intr-un server imagini cu masinile fara tichet de parcare, sa afle daca proprietarii au sau nu abonament, iar mai apoi sa emita instiintarea de plata fara mai puna mana pe pix. Toate activitatile de constatare se vor face in sistem electronic, iar reprezentantii administratiei locale sustin ca timpul folosit acum pentru aplicarea unei astfel de amenzi se va scurta de trei ori.
“Prin intermediul unui telefon, se face o poza acelei masini, se pozeaza numarul masinii si imediat serverul la care este conectat telefonul mentioneaza faptul ca acea masina are platit acel abonament, dar dintr-un motiv sau altul omul nu si-a pus la vedere acel abonament. In aceste cazuri, masina respectiva este lasata in pace”, a explicat city managerul Vasile Barbul.
Motivul pentru care autoritatile locale s-au decis sa implementeze noul sistem a constat in timpul lung care il necesita parcurgerea etapelor clasice de constatare a contraventiilor. In noile conditii, agentii rutier vor putea aplica mult mai multe amenzi decat in prezent.
“Daca nu are tichet, politistul vede masina «cutare» ca nu are tichet sau abonament. Automat, o mica imprimanta care este la purtator ii listeaza instiintarea de plata si aceasta se afiseaza la loc vizibil. Dupa 48 de ore, serverul la care este legat acel telefon ii debiteaza procesul verbal in cazul in care, in cele 48 de ore, proprietarul masinii nu si-a achitat acele instiintare de plata”, a precizat Vasile Barbul.
Cresterea operativitatii este bine primita si de oficialii Politiei Locale Baia Mare. “Se emite instintarea si nu mai trebuie sa completeze instiintarile, sa piarda timpul cu acest lucru. Astfel, vom fi mult mai operativi iar agentii nu vor mai sta la birou sa introduca datele. Vom reusi ca partea birocratica sa fie scurtata si agentii sa stea cat mai mult in parcari”, a declarat Gheorghe Popan, directorul Politiei Locale.
Intentia municipalitatii este de a conecta serverul la baza de date nationala, astfel incat sa se poata extinda verificarile si la alte contraventii. Tot in contextul revolutiei tehnologice, se doreste implemntarea unui sistem de plata prin SMS a tichetelor de parcare.Astfel, in functie de timpul pentru parcare ales, soferul va tasta un cod din 4 cifre, iar suma aferenta tichetului va fi inclusa in plata abonamentului.
Sursa: Anca Popescu Glodan