Decizia Guvernului privind alegerile partiale din Baia Mare va fi publicata pana pe 1 aprilie in Monitorul Oficial, ceea ce inseamna ca, din a doua zi a lunii viitoare, autoritatile vor intra in linie dreapta cu pregatirile pentru organizarea scrutinului. Desi pana in 8 mai a ramas doar o luna si cateva zile, filialele locale ale principalelor partide politice nu au reusit inca sa cada de acord asupra candidatilor.
Politicienii s-au decis sa arunce nume in lupta electorala pe ultima suta de metri, campania urmand sa se deruleze intr-un timp record, de numai doua saptamani.
PARTIDUL DEMOCRAT-LIBERAL – Principalul partid de la guvernare, anunta ca are un candidat, ba chiar ca acesta va fi sustinut si de UDMR, respectiv de UNPR. Intre timp insa constantele problemei s-au modificat. UDMR Baia Mare s-a declarat mai degraba aproape de liberali decat de pedelisti, in timp ce UNPR ar vrea sa aiba propriul om in competitia pentru primarie – pe Liliana Moga.
“Negociem”, “discutam”, “vom vedea” – aceastea sunt cuvintele pe care le are pregatite presedintele organizatiei judetene, Mircea Man, de fiecare data cand e intrebat despre candidatura la primarie. Ultimele declaratii referitoare la desemnarea numelui care va fi aruncat in lupta electorala sunt acelea ca joi si vineri, forurile de conducere ale PDL Maramures si PDL Baia Mare vor avea loc sedinte si ca pe finalul acestei saptamani e posibil sa se traga linia si sa se iasa la interval cu un candidat.
UNIUNEA SOCIAL – LIBERALA – In interiorul celor doua partide aflate in alianta nervii sunt intinsi la maxim chiar daca, declarativ, liderii celor doua formatiuni – PSD si PNL – se arata dispusi sa faca pasul in spate si sa sustina candidatul din cealalta tabara. La aceasta ora se lucreaza la sondaje de opinie, de ambele parti. Datele sunt gestionate la Bucuresti iar surse din interior au precizat pentru eMaramures ca s-a cerut, reciproc, verificarea bazelor de date folosite pentru chestionare in ideea de a avea garantia ca nu s-a “lucrat” la rezultatele finale.
Atat presedintele PSD Maramures, Mircea Ursache, cat si purtatorul de cuvant al organizatiei judetene a PNL, Gabriel Ardusatan, au aratat ca datele ar trebui centralizate pana in cursul zilei de vineri dupa care se va face o analiza. La inceputul saptamanii viitoare ar urma sa aiba loc o sedinta la Bucuresti in cadrul careia sa se stabileasca un candidat unic. Ursache a precizat pentru eMaramures ca se intentioneaza organizarea unui miting de lansare la nivel local la care sa participe atat Victor Ponta cat si Crin Antonescu. “E foarte important acest moment pentru ca vorbim de prima confruntare electorala a USL la nivelul unui municipiu”.
CANDIDATII INDEPENDENTI – Un aspect neobisnuit al alegerilor din 8 mai va fi dat de multimea candidatilor care se declara independenti, dar care, in majoritate, au in spate partide si oameni politici. Pana in acest moment si-au anuntat in mod direct intentia de a intra in lupta electorala patru baimareni – deputatul Catalin Chereches, fostul viceprimar Mircea Dolha, consilierul local Vasile Vlasin, care va face maine, 30 aprilie, si o conferinta pentru a-si prezenta oficial intentiile de candidatura, dar si medicul Emanuel Baciu, angajat al Serviciului de Ambulanta Maramures, care spune ca va intra in cursa cu „buget zero” si fara aportul vreunui politician.
Lista posibililor candidati independenti continua insa. Neoficial se discuta despre faptul ca fostul consilier liberal Cristian Niculescu-Tagarlas s-ar pregati de competitia electorala. Se vehiculeaza de asemenea ca un interes crescut pentru alegeri are si directorul de la Aeroportul Baia Mare, Mihai Patrascu, respectiv deputatul independent Gheorghe Zoicas. Potrivit programarilor facute de reprezentantii Prefecturii Maramures, data la care vor trebui depuse candidaturile este 18 aprilie, urmand ca din 23 sa se intre in campanie.
Sursa: Larisa Cordea