Vezi VIDEO – schimbarea de antrenor
Vezi VIDEO – reactii la demisie
Florin Mironescu si-a anuntat astazi, 28 aprilie, demisia din functia de antrenor principal al echipei de handbal masculin Minaur Baia Mare. El va ramane, insa, antrenor coordonator la Academia Minaur. Locul lui Mironescu la echipa de seniori va fi luat de antrenorul emerit Ion Gerhard. Decizia antrenorului de la Minaur vine ca urmare a sirului de noua infrangeri consecutive suferite de sportivii baimareni, sir care a facut ca echipa de handbal sa ocupe in prezent locul 13 in clasament, pozitie retrogradabila.
Totodata, Consiliul de Administratie al Handbal Club Minaur a decis suspendarea pe termen nedeterminat a jucatorilor Baican si Santeiu, pentru evenimente din viata extrasportiva. Presedintele executiv Radu Bogdan Mare nu a dorit sa intre in amanunte privind acest subiect.
ACTUALIZARE 1
![]() |
![]() |
Vasile Viman a comunicat azi conducerii echipei ca renunta la drepturile sale financiare din 1 ianuarie 2011 pentru tot restul anului competitional 2010/2011, considerand ca evolutia sa din aceasta perioada justifica aceasta alegere. „Ramane la latitudinea clubului sa imi dea acesti bani in cazul in care echipa se salveaza de la retrogradare”, a mentionat Viman.
ACTUALIZARE 2
„Din pacate nu ne-am dorit niciodata sa ajungem la treaba asta, acum sa vedem cu ce rezultate s-au facut schimbarile acestea. Ramane de vazut. Mai sunt cinci etape si speram pana la capat. Atata vreme cat mai sunt sanse matematice de salvare, mai speram pana la capat. Nu mai are sens sa ma intrebati de niciun fel de atmosfera. Sunteti aici de dimineata si vedeti in ce conditii ne pregatim, cam care este moralul jucatorilor. Nu stiu ce ar putea sa ne scoata din starea aceasta in care suntem”, a spus Raul Fotonea.
Vasile Viman a mentionat: „E decizia clubului, sper sa fie de bun augur. Lipsa rezultatelor e vina comuna. De la cel mai mic din club pana la cel mai mare. Daca nu sunt rezultate, eu cred ca sunt de vina toti angajatii”.
ACTUALIZARE 3
MIRONESCU: „Nu am reusit sa-mi motivez jucatorii asa cum ar fi trebuit cu toate ca sunt multi jucatori aici crescuti de mine, lansati de mine”
„Am luat hotararea de a demisiona de la conducerea echipei Minaur. Din pacate nu am reusit sa gestionez situatia. Echipa are, probabil, nevoie de un soc si am considerat ca, prin plecarea mea, echipa poate sa isi revina. Cel putin psihic”, aceasta a fost declaratia cu care jurnalistii prezenti la antrenamentul Minaurului au fost intampinati de catre antrenorul principal Florin Mironescu in aceasta dimineata. Vestea, dupa cum a mentionat Mironescu, a fost primita de sportivii sai cu o „reactie pasiva”: „Nu ma asteptam sa aiba o alta reactie. Am venit cu sufletul deschis la aceasta echipa, am crezut ca pot sa fac mult mai multe. Oricine ma poate acuza de nu foarte multa experienta, nu foarte multa pricepere, dar am pus mult suflet: am adormit cu gandul la Minaur si m-am trezit cu gandul la Minaur. Din pacate se pare ca nu am reusit sa-mi motivez jucatorii asa cum ar fi trebuit cu toate ca sunt multi jucatori aici crescuti de mine, lansati de mine. Se pare ca asta n-a fost de ajuns si vedeti unde s-a ajuns. Am luat aceasta hotarare, este dureroasa pentru mine, dar trebuia sa o fac”.
MIRONESCU: „Nu pot sa regret nimica”
Faptul ca nu a stiut sa isi motiveze jucatorii asa cum si-ar fi dorit nu este singurul regret care il bantuie pe antrenorul Mironescu la momentul despartirii de Minaur: „Sunt reprosuri pe care mi le fac mie. De aceea am preferat sa nu dau in jucatori si sa am incredere in ei. Poate chiar mai multa decat s-ar fi cuvenit. Asta este viata, asta situatia, mergem inainte”.
Dar, ca si in celebrul cantec, Florin Mironescu marturiseste ca nu regreta nimic din anii petrecuti la HC Minaur Baia Mare: „Nu pot sa regret nimica. Au fost si bucurii. Sunt jucatori pe care i-am ajutat sa creasca in valoare, jucatori care, din pacate, acum nu mai sunt la noi. Au fost meciuri bune de-a lungul timpului. Am preluat echipa anul trecut tot asa, intr-o situatie, am reusit sa o duc la bun sfarsit. Intr-adevar, cu alti jucatori. In vara s-au schimbat multi dintre sportivi, dar daca stam sa ne gandim ce am pus in loc este sub semnul intrebarii ca valoare. La ora actuala. Acesti jucatori pot sa creasca. Dar pentru asta se cere timp, se cere rabdare, ceea ce in Baia Mare e greu de realizat. Cea mai mare tristete este aceasta: ca n-am reusit sa pastram un nivel la care sa avem speranta ca putem salva echipa”.
MIRONESCU: „Nu joaca nici legenda, nici palmaresul, nici trecutul”
La despartirea de jucatori, fostul tehnician al gruparii de pe Valea Rosie le-a transmis acestora un mesaj: „Viata merge mai departe si, in primul rand, ei trebuie sa demonstreze ca sunt jucatori pe care se poate baza un antrenor. Ei joaca la un club cu renume. Din pacate nu joaca nici legenda, nici palmaresul, nici trecutul. Ei sunt jucatorii care au adus echipa in situatia aceasta, ei trebuie sa o scoata. Nu trebuie sa depuna armele, mai sunt cinci jocuri pana la final. Ne ajuta si jocul rezultatelor. Eu le-am transmis sa uite de tot problemele: cand intra in teren trebuie sa se concentreze numai la handbal deoarece pentru asta sunt platiti. Asa cum sunt platiti, dar sunt platiti”.
Foto (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
HANDBAL. Radu Bogdan Mare: „In momentul acesta, credeti-ma, nu ii vrea nimeni pe jucatorii Minaurului!”
HANDBAL. „Trebuie renuntat la ei fara discutie si fara niciun fel de compasiune!” este planul lui Gerhard pentru jucatorii care nu respecta Minaur
Sursa: Ramona-Ioana Pop