Vezi VIDEO
In cadrul etapei a 11-a a Ligii a treia – seria 6, FC Maramures Universitar Baia Mare a facut azi scor alb in compania echipei CSM Brasov. Este al patrulea egal consecutiv pentru brasoveni, antrenorul acestor, Daniel Bona, admitand in conferinta de presa ca scopul CSM-ului a fost atins in acest meci, prin obtinerea unui punct acasa la lider. Romulus Buia, antrenorul baimarenilor, a opinat ca echipa sa a evoluat mai bine dupa ce a ramas in 10 oameni. Puncte pretioase irosite azi de FC Maramures Universitar Baia Mare, in compania unui adversar cu joc modest. O partida fara sare si piper, in cele 90 de minute de joc cate doua ocazii mai importante fiind create de cele doua protagoniste.
Seceta cumplita de faze de fotbal in prima repriza. In minutul 17 se consuma prima ocazie a meciului, aceasta apartinand oaspetilor: Marinescu, de la aproximativ 14m, suteaza periculos, Bota intervine salvator. A doua ocazie apartine tot brasovenilor: Marcas, in min. 45+2, suteaza din lateral stanga, din careul baimarenilor, dar Bota este din nou pe faza. Nici repriza secunda nu genereaza „infuzie” de fotbal pe gazonul stadionului „Viorel Mateianu”, unde doua echipe pretendente la promovarea in esalonul secund nu reusesc sa scoata din dezmortire putinii spectatori. Faultandu-l dur pe Postolache, Moldovan vede direct rosu in minutul 69, lasandu-si echipa in inferioritate numerica. Prima ocazie a baimarenilor se consuma in minutul 70, cand Claudiu Bumba suteaza periculos de la aproximativ 25 de metri, direct in transversala, generandu-i palpitatii portarului Darabant. A doua ocazie pe care gazdele reusesc sa si-o creeze se consuma in minutul 80, cand Ernszt – de la circa 23 metri – executa direct pe spatiul portii o lovitura libera, Darabant scotand cu dificultate balonul de sub transversala.
FC Maramures Universitar: Bota – Hotico (min. 75, Szentlaszloi), Somcherechi – capitan, Toma, Durus, Bumba, Fritea, Pop (min. 46, Moldovan), Apetrei (min. 86, Negrea), Achim (min. 78, Chiorean), Ernszt. Rezerve: Lovasz, Gherman, Bichiri. Antrenori: Romica Buia – principal, Ciprian Dorobantu – secund.
SCM Brasov: Darabant – Vajda, Mauta, Surducan, Onciu, Postolache (min. 83, Ciolanel), Damoc – capitan, Gatu (min. 43, Nicodim), Marcas (min. 62, Cojocaru), Negraru (min. 73, Raceanu), Marinescu. Rezerve: Ailinca, Barbasescu, Kantor. Antrenor: Daniel Bona.
Partida a fost arbitrata de Flavius Alin Rosu (Timisoara), asistat de aradenii Sorin Tudor Rotaru si Mihai Adrian Jivan. Observatori au fost delegati: Dionisie Doru Matei (Zalau) si Florin Pop (Cluj Napoca).
Cartonase galbene: Toma (min. 49), respectiv Onciu (min. 4), Nicodim (min. 78), Postolache (min. 80), Vajda (min. 86).
Cartonas rosu: Moldovan (min. 69).
ACTUALIZARE 1
Daniel Bona, antrenor CSM Brasov: „Eu spun ca ne-am atins scopul, am reusit sa scoatem un punct pe terenul liderului seriei. Noi am venit pregatiti sa incercam sa scoatem un rezultat bun. Inexplicabil, jucatorii meu au jucat bine 70 de minute, iar in momentul in care am avut superioritate efectiv am cedat terenul. Baia Mare chiar ar fi putut inscrie, a avut doua ocazii mari. Daca timp de 70 de minute nu si-au prea creat ocazii, in final puteau sa castige jocul. Noi poate ca, daca la ocazia lui Marinescu dadeam gol, poate s-ar fi schimbat soarta jocului. Dar noi ne-am atins scopul la jocul acesta!”
Romica Buia, antrenor FC Maramures Universitar Baia Mare: „Greu, greu cand faci un rezultat de egalitate acasa… Am intalnit o echipa care s-a aparat foarte bine. Si, dupa un inceput bun, a fost o cadere a noastra. Din pacate unii dintre jucatorii nostri nu inteleg ce inseamna fotbalul, ce inseamna sa joci pentru Baia Mare, sa te daruiesti in teren si asta s-a vazut. Ii felicit pe baietii care au jucat in 10, pentru ca eu zic ca am avut mai multe ocazii in 10 oameni decat in 11. Pacat de rezultat!”
ACTUALIZARE 2
Rezultatele etapei:
SESO Campia Turzii – Sanatatea Cluj 4-0
Unirea Ungheni – AFC Odorheiu Secuiesc 4-1
Unirea Tarlungeni – Gloria II Bistrita 2-3
CS Zlatna – Gaz Metan II Medias 2-1
Maramures Universitar Baia Mare – SCM Brasov 0-0
Unirea Dej – FC Cisnadie 0-0
Unirea Floresti – FC Zalau 2-1
Clasamentul
1. Unirea Ungheni 11 6 2 3 17-12 20
2. FC Seso Campia Turzii 10 5 3 2 15-6 18
3. FC Maramures Universitar Baia Mare 10 5 3 2 16-10 18
4. Gloria II Bistrita 10 5 1 4 20-17 16
5. Unirea Floresti 10 4 4 2 9-7 16
6. SCM Brasov 10 4 4 2 7-6 16
7. CS Zlatna 11 4 4 3 13-14 16
8. FC Zalau 10 3 5 2 12-9 14
9. FCM Avantul Reghin 10 3 5 2 9-7 14
10. Gaz Metan II Medias 10 4 2 4 9-8 14
11. Unirea Tarlungeni 11 4 2 5 13-15 14
12. FC Cisnadie 10 3 3 4 9-9 12
13. Unirea Dej 10 2 2 6 10-15 8
14. AFC Odorheiu Secuiesc 10 2 2 6 7-14 8
15. Sanatatea Cluj 11 0 4 7 4-21 4
Programul etapei viitoare (vineri, 12 noiembrie, ora 14.00):
AFC Odorheiu Secuiesc – Sanatatea Cluj
Gloria II Bistrita – Unirea Ungheni
Gaz Metan II Medias – Unirea Tarlungeni
SCM Brasov – Avantul Reghin
FC Cisnadie – Maramures Universitar Baia Mare
FC Zalau – Unirea Dej
Unirea Floresti – SESO Campia Turzii
Sursa: Ramona-Ioana Pop