Vezi VIDEO
Ca la usa cortului s-au certat astazi, 7 februarie, o familie de romi din Baia Mare cu responsabilii Directiei pentru Protectia Copilului Maramures. Acuzatii s-au adus si de o parte, si de celalalta si totul din cauza unei fete de 19 ani, care s-ar afla la un centru de plasament din Sighetu Marmatiei. Rudele tinerei sustin ca aceasta nu este supravegheata cum trebuie si ca i s-a permis sa „traiasca” alaturi de un baiat, neglijandu-si studiile si sanatatea. Parintii au cerut sa-si ia fata acasa, insa reprezentantii DGASPC au aratat ca nu pot permite acest lucru, existand chiar si suspiciunea ca familia ar intentiona sa o trimita pe tanara se prostitueze in strainatate.
Spiritele s-au incins, astazi, 7 februarie, la sediul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Maramures. Strigatele romilor care s-au dus la usa institutiei sa-si recupereze fiica se auzeau de la metri distanta, asa ca a fost nevoie de interventia unui echipaj de politie pentru a-i calma pe parintii fetei. Acestia au fost amendati pentru tulburarea linistii publice.
Itele povestii tinerei de 19 ani, Alina Preda, sunt destul de incurcate, au aratat responsabililii DGASPC Maramures. Ea a fost parasita de copila, alaturi de fratele ei mai mic, in leaganul din Sighetu Marmatiei. Dupa 12 ani, parintii au cerut reintegrarea in familie a micutilor, iar cateva luni mai tarziu, tatal a ajuns din nou la sediul institutiei reclamand ca sotia sa a plecat cu fata in strainatate si el nu poate sa cresca singur baiatul. In 2011, fratele tinerei a cerut sa se intoarca acasa, iar acum familia sustine ca doreste sa-si recupereze si fiica. Mama tinerei, Voica Marcocean, spune ca este dispusa sa faca orice sa-si recapete fata, mai ales ca aceasta „traieste” alaturi de un barbat.
“Acum am facut hartiile s-o duc acasa, am facut tot, tot, ca sa umblu cu sarut mana dupa ea? Fata o crescut in casa de copii, la Sighet, are barbat de patru ani si doamnele o ascund in casa de copii si noi n-avem niciun drept”, a spus Voica Marcocean, mama tinerei de 19 ani.
Oficialii DGASPC Maramures spun ca tanara de 19 ani nu a fost constransa in niciun fel sa ramana in “Centrul de plasament, asistenta si sprijin al tinerilor care urmeaza sa paraseasca sistemul de protectie al copilului” din Sighet, ea fiind cea care a ales acest lucru, pentru a-si continua studiile. De cealalta parte, parintii sustin ca tanara si-a neglijat scoala din cauza iubitului, care ar fi si agresat-o.
“Ea pentru baiat merge, nu pentru scoala, ca de scoala habar n-are. Ce scoala are ea, n-ai da cinci bani pe scoala ei si are multe absente. Am zis ca o aduc aici si eu ii platesc internatul. Dar nu, ca ea sta acolo, si cand o venit acasa, o venit cu ochiul umflat si cu buzele umflate”, a spus tatal fetei.
Reprezentantii DGASPC Maramures au povestit insa fata nu a avut o viata usoara in familie, tanara fiind dusa chiar si in strainatate la cersit. Tocmai de aceea, ea beneficiaza de protectie in sistem pana la 26 de ani, cat timp isi continua studiile. In plus, exista suspiciunea ca familia ar fi intentionat sa o duca pe fata peste granita si ar fi obligat-o sa se prostitueze, insa acest lucru nu li s-a confirmat, deocamdata, asistentilor sociali.
“Daca ne uitam la istoricul acestor copii, s-a incercat reintegrarea. Reiese foarte clar de la rapoartele actelor. Cand am depus dispozitia in regim de urgenta, la doar cateva luni dupa reintegrare, a reiesit faptul ca baiatul, ramand in grija tatalui, a fost deseori abuzat fizic, iar fata a fost dusa in strainatate, chiar si mama recunoscand ca la cersit. S-a vorbit si despre prostitutie, insa declaratiile trebuie verificate”, a spus Lavinia Orzac, directorul adjunct DGASPC Maramures.
La ora actuala, familia fetei se afla in proces cu institutia maramureseana, iar decizia de mentinere a tinerei in sistemul de protectie a copilului va fi luata de un judecator.
Sursa: Adina Timis