Pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și prevenirea evenimentelor rutiere, polițiștii au desfășurat acțiuni specifice de control și informare a participanților la trafic.
Astfel, ieri, 16 februarie a.c., în intervalul orar 11.00-13.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au desfășurat o acțiune tip Blocada în localitățile din raza de competență.
Scopul acțiunii a vizat prevenirea și combaterea situațiilor de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 97 de autoturisme și au fost fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, 15 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii au dispus, în cazul unui autoturism, reținerea certificatului de înmatriculare și a unui set de plăcuțe de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 3.000 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al jandarmilor.
Reamintim faptul că respectarea regulilor de circulație nu este doar o obligație legală, ci un gest de respect față de propria viață și față de ceilalți participanți la trafic.










– Servicii de creare site web
