Astăzi se împlinesc 112 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, unul dintre marile simboluri ale demnității, curajului și rezistenței anticomuniste din România.
A plătit cu ani grei de închisoare pentru credința sa în libertate și democrație, dar nu și-a abandonat niciodată valorile.
Moștenirea lăsată de Corneliu Coposu ne amintește că politica poate fi făcută cu onoare, răbdare și respect pentru adevăr, chiar și în cele mai grele vremuri.
Biografie
1919 – 1923: Școală primară în comună Bobota.
1923 – 1930: Liceul confesional greco-catolic „Vasile cel Mare”.
Rolul cel mai important în evoluția să ulterioară îl joacă apropierea și influență marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, care devine mentorul și modelul sau de-a lungul întregii sale existente.
1930 – 1934: Studii juridice și economice la Universitatea din Cluj.
1935 – 1937: Președinte al Organizației de Tineret PNȚ din Cluj, colaborator la ziarul „România Nouă”, condus de Zaharia Boila,”Mesajul” (Zalău), „Unirea” (Blaj), etc.
1937 – 1940: Secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care îl însoțește în toate misiunile și negocierile politice importante.
1940: Primește titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, îndeplinind această funcție până la arestarea să și a lui Maniu, la 14 iulie 1947. În această calitate l-a însoțit în toate negocierile și tratativele purtate cu negociatorii occidentali și cu liderii partidelor politice din coaliția antihitleristă. I s-a încredințat cifrul secret al corespondenței diplomatice prin care Opoziția negocia ieșirea României din Axa și întoarcerea ei către aliațîi tradiționali. Avea misiunea de a întreține relații confidențiale cu reprezentanții guvernului englez la Liverpool, cu delegații opoziției române care duceau tratative la Cairo, cu emisarii români de la Stockholm și cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).
Se mută la București după cedarea Ardealului de Nord. Colaborează la săptămânalul „Ardealul”, publicăția refugiaților transilvăneni. Scrie de asemenea în publicațiile „Zorile”, „Dacia”, „Șantier”, „Curentul”, „Cuvandul Liber”, „Dreptatea” și altele. Semnează ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul.
1941: O cunoaște pe viitoarea să soție, Arlette, fiica generalului Marcovici și a Jeannei Husser. Generalul făcuse parte din cabinetul Maniu, la prima să guvernare. S-au cunoscut la Constanța, unde Maniu mergea la odihnă la hotelul francez ținut de bunica lui Arlette.
24 octombrie 1942: Căsătoria cu Arlette Marcovici (va fi arestată în 1950 și implicată împreună cu sora ei France într-un proces înscenat de spionaj; după ispășirea a 14 ani de pedeapsa, iese bolnavă grav din închisoare și moare pe 27 decembrie 1966).
1945: Președinte al filialei PNȚ Sălaj. Este ales secretar general adjunct al PNȚ. Delegat al PNȚ la reinstalarea activității autorității românești în Transilvania de Nord.
1946: Este promovat secretar al Delegației Permanente, forul conducător al partidului.
14 iulie 1947 – este arestat împreună cu întreagă conducere PNȚ, după înscenarea de la Tamadau, deși nu făcuse parte din grupul arestat acolo.
1947 – 1956: Rămâne timp de 9 ani în arest preventiv, fără să fie judecat. S-a încercat implicarea lui în numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe.
1956: I se intentează un proces de înalta trădare. Este condamnat conform practicilor comuniste la muncă silnică pe viață pentru”înalta trădare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale”.
1954 – 1962: 8 ani de regim sever de izolare la Râmnicu Sărat.
1962: Se îmbolnăvește grav că urmare a tratamentului de exterminare aplicat deținuților politici.
1962 – 1964: Domiciliul forțat în Bărăgan la Valea Calmatui în comună Rubla.
aprilie 1964: Pus în libertate după 17 ani de detenție în penitenciarele de la Văcărești, Jilava, Pitești, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poartă Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla.
după 1964: Lucrează că muncitor necalificat pe șantierele de construcțîi, fiind angajat la Întreprinderea de Construcții Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică. Este permanent urmărit și convocat periodic la Securitate.
I se fac 27 de percheziții între 1964-1989, i se confisca dulapuri întregi de documente și manuscrise.
1987: Afiliază Partidul Național Țărănesc, aflat în clandestinitate, la Internațională Creștin Democrată, adresând o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepresendintele organizației.
22 – 23 decembrie 1989: Anunță printr-un mesaj-manifest reintrarea în viață publică a Partidului Național Țărănesc, devenit ulterior Creștin și Democrat – PNȚCD.
După 1989 a fost solicitat, cu ocazia fiecărui eveniment politic major în România, să-și exprime opiniile în interviurile luate de posturile internaționale de Radio: Europa Liberă, BBC, Deutche Welle, Vocea Americii și posturilor de radio interne. A acordat numeroase interviuri apărute în presă românească și străînă.
28 – 29 ianuarie 1990: Devine practic liderul opoziției împotriva Frontului Salvării Naționale, care caută să monopolizeze puterea executivă și legislativă, confiscând Revoluția din decembrie 1989.
Înțelegând că Revoluția a fost furată de nouă putere „emanată”, înzestrată cu vechi reflexe totalitare, Corneliu Coposu va prelua misiunea grea de a conduce Opoziția în România postcomunistă. Începând cu dată de 29 ianuarie 1990, devine țintă unei virulente campanii de presă prin care se lansează zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea să continue cu aceeași intensitate până după alegerile legislative din aprilie 1992.
iulie 1991: Face o vizită Regelui Mihai I la Versoix în Elveția, fidel crezului sau monarhic. Legăturile lui cu suveranul și familia regală au continuat până la sfârșitul existenței sale.
27 septembrie 1991: Este reales președinte al PNȚCD la primul Congres al partidului.
1991 – 1993: Președinte al Convenției Democrate Române. Ideea formării Convenției îi aparținuse și o propusese încă din 1990.
aprilie 1992: Alături de alți lideri ai partidelor de Opoziție, oameni de artă și cultură, îl întâlnește pe Majestatea Să, Regele Mihai I de România, cu ocazia memorabilei vizite regale în România, cu ocazia Sfintelor Paști din 1992.
august – septembrie 1992: Efectuează un turneu de prezentare al candidatului Convenției Democrate Române, Emil Constantinescu, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Franța, Germania și Anglia.
27 septembrie 1992: În urmă alegerilor, devine senator de București.
1992 – 1995: Activează pe plan internațional, printre altele în calitate de membru în Consiliul Uniunii Europene Creștin Democrate și în Internațională Creștin Democrată; efectuează călătorii și participa la diverse congrese ale partidelor creștin democrate frățești (Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franța, Elveția).
februarie-martie 1995: Efectuează o vizită în SUA, la invitația Cogresului American.
mai 1995: Numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înalta decorație a Republicii Franceze.
6 octombrie 1995: Ceremonia acordării Legiunii de Onoare cu grad de ofițer de către Ambasadorul Franței la București, Bernard Boyer, la sediul Ambasadei Franței la București în numele Președintelui Jacques Chirac.
11 noiembrie 1995: Încetează din viață la Spitalul Universitar din București, că urmare a neoplasmului pulmonar operat în 1994.
14 noiembrie 1995: Este înmormântat la Cimitirul Belu Catolic, fără funeralii naționale, dar sute de mii de români vin să-l conducă pe ultimul drum.
– Servicii de creare site web
