Ca o cetate fortificată este sufletul omului, construit de Domnul astfel încât să se poată apăra și să reziste în fața dușmanilor. Din cauza păcatului strămoșesc însă, omul manifestă o vădită miopie spirituală, care îl împiedică să-și dea seama când și în fața cui trebuie să-și închidă sau să-și deschidă porțile. Pentru a înțelege mai bine intrarea de astăzi a lui Isus în Ierihon și în casa lui Zaheu, este de folos să ne amintim istoria acestei cetăți.
Considerată de necucerit, cetatea Ierihonului își închide porțile în fața poporului lui Dumnezeu, care se întorcea din lunga perioadă de robie egipteană și din cei patruzeci de ani de rătăcire prin deșert. Zidurile ei groase, de nepătruns, se prăbușesc doar în momentul în care, la îndemnul Domnului, sunetul trâmbițelor și strigătele de biruință se înalță din mijlocul poporului. Îndârjirea și închiderea manifestate în fața planului divin îl determină pe Iosua să rostească acele cuvinte teribile: „Blestemat să fie cel care va reconstrui Ierihonul!”. Rămasă în istorie ca un semn al neascultării, cetatea devine o imagine a piedicilor pe care, necontenit, le punem în calea lui Dumnezeu. Bucăți din zidurile Ierihonului răsar „iară și iară” în sufletele noastre. De aceea, la Sfânta Liturghie cântăm „iară și iară” Domnului: pentru ca zidurile Ierihonului să fie „iară și iară” sfărâmate.
În Zaheu putem contempla întreaga această dinamică spirituală. El trăiește, asemenea majorității dintre noi, un fel de schizofrenie existențială: două realități, două identități în același timp. Este mai-marele vameșilor; tocmai de aceea este mic de statură… Probabil lucrurile care l-au ajutat să ajungă căpetenie i-au micșorat statura — cel puțin pe cea morală. Dar în străfundul sufletului, chiar dacă bine ascunsă, zace adevărata sa identitate: cea de fiu al lui Avraam, fiu al credinței. Isus reușește să o vadă dincolo de toate straturile care o acoperă și știe că aceasta este identitatea autentică.
La rândul său, Zaheu se contemplă în ochii Mântuitorului ca într-o oglindă și își amintește cine este cu adevărat. Ochii celorlalți — ai lumii — nu-i reflectă decât imaginea unui vameș, a unui hoț, a unui om mic. Și îl condamnă atât pe el, cât și pe Isus: cum să te apropii de un astfel de om? Dar ei uită că Isus s-a apropiat și de leproși și că a venit în lume tocmai pentru păcătoși, pentru leproși, pentru tâlhari. Cu alte cuvinte, pentru noi.
Până nu ne vom oglindi și noi în ochii lui Isus, nu ne vom vedea cu adevărat: nici pe noi înșine, nici pe ceilalți. Căutați-vă fiecare sicomorul potrivit, de unde să puteți întrezări privirea Mântuitorului. Adevărata identitate va ieși atunci la lumină, zidurile Ierihonului din sufletul vostru se vor prăbuși, iar Isus va intra și va rămâne cu voi.
„Iară și iară Domnului să ne rugăm!”
† Claudiu Lucian Pop
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
– Servicii de creare site web
