Actualitate Sport

VOLEI – Divizia A1 – Știința Explorări trece de “U” Cluj Napoca în minimum de seturi

Știința Explorări s-a impus luni după-amiază cu 3-0 în fața echipei “U” Cluj Napoca și se distanțează de Câmpia Turzii la cinci puncte. Băimărenii vor termina sezonul pe locul 8 dacă vor câștiga etapa ce vine cu echipa din Câmpia Turzii. Mai sunt trei runde (6, 10 și 14 aprilie) și se intră în pauză. Explorări se va antrena în continuare, echipa noastră urmând să participe la turneul Final Four al Cupei României, care va avea loc în zilele de 11 și 12 mai, la Alexandria.

 

Știința Explorări Baia Mare – “U” Cluj Napoca: 3-0 (19, 21, 27)

  • Sala Polivelantă din Baia Mare; cca 100 spectatori
  • Arbitri: Marius Șanta și Lucian Husa (ambii din Cluj Napoca). Obs. Gheorghiță Mitrașca (Zalău).
  • Explorări: S. Dragomir 9p (doi ași, un blocaj), Imhoff 20p (un as, două blocaje), Talpă 16p (4 blocaje), Crișan 3p (un as, un blocaj), M. Popovici (libero), Răileanu 4p (3 ași), Mocanu 9p (un as, două blocaje), Țuțea 2p, A. Dragomir. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop
  • “U” Cluj: Someșan 2p (două blocaje), Negrean 22p (un as), Dăineanu (libero), Criste 8p (un as, un blocaj), Catrina, Voinea 5 (un as, un blocaj), Șoloc 5p (două blocaje), Grigoraș, Neag, Iov 4p (doi ași, un blocaj). Antrenor: Ian Sobolewski și Romeo Lotei

 

Băimărenii au dominat clar primul set, după 4-4 în start reușind să se desprindă pe măsura trecerii timpului, iar mai apoi să păstreze distanța: 10-4, 12-5, 16-10, 21-14, 25-21 (21 de minute). Setul al doilea are cam aceeași desfășurare, doar că finalul este mult mai interesant. Explorări a condus 23-18, clujenii au făcut trei puncte consecutiv, dar un atac al lui Imhoff și un alt atac în aut al lui Negrean au închis setul: 25-21 (23 de minute).

Ultimul parțial este și cel mai echilibrat, gazdele având o revenire de excepție. “U” Cluj a început ca din pușcă: 0-5, 1-8, 4-11. Băimărenii încearcă să se apropie, dar nu ies prea multe: 9-16, 10-19, 13-21. Și totuși, echipa lui Botea și Pop face punct după punct, egalează la 24, are mai multe mingi de meci și o fructifică pe cea de la 28-27, închizând meciul după 74 de minute.

 

Play-out: CSM Câmpia Turzii – Unirea Dej: 1-3 (25-19, 19-25, 20-25, 23-25); Știința Explorări Baia Mare – “U” Cluj Napoca: 3-0 (25-19, 25-21, 29-27)

Clasamentul play-out: 7. Unirea Dej – 34p (42-40); 8. Știința Explorări – 21p (28-52); 9. CSM Câmpia Turzii – 16p (24-56); 10. “U” Cluj Napoca – 10p (19-62)

Etapa a 4-a. Sâmbătă, 30 martie: CSM Câmpia Turzii – Știința Explorări (se joacă în Baia Mare); “U” Cluj Napoca – Unirea Dej. Mai apoi, în 10 aprilie și 14 aprilie se dispută ultimele jocuri pentru echipele din play-out. Nu retrogradează nimeni.

 

Play-off: SCMU Craiova – Steaua București: 3-0 (25-17, 25-16, 25-9); Arcada Galați – ACS VM Zalău: 3-1 (23-25, 25-23, 25-23, 25-21); CSM București – Dinamo București: 3-0 (25-21, 25-18, 25-23)

Clasament play-off: 1. SCMU Craiova – 55p (59-18); 2. Arcada Galați – 53p (59-23); 3. VM Zalău – 50p (57-22); 4. CSM București – 41p (46-31); 5. Dinamo București – 36p (44-40); 6. Steaua București – 29p (38-44)

Etapa a 4-a. Vineri, 5 aprilie: Zalău – CSM București (ora 18.30, Digi). Sâmbătă, 6 aprilie: Steaua – Dinamo; Craiova – Arcada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *