În fiecare toamnă, când luna octombrie se apropie de sfârșit, Biserica Greco-Catolică din România își întrerupe ritmul cotidian. Nu o face pentru a marca o sărbătoare sau pentru a organiza un eveniment care se repetă an de an, ci pentru a se întoarce cu privirea spre un moment de răscruce, spre începutul unei suferințe greu de cuprins în cuvinte. Se oprește ca să contemple drumul de Calvar pe care l-a străbătut în urmă cu aproape opt decenii, ca să reînvie în memorie imaginile temnițelor reci în care ierarhii ei au împărtășit aceeași soartă până când moartea i-a despărțit, ca să asculte din nou mărturiile zguduitoare ale unor vieți dăruite cu totul lui Dumnezeu și zdrobite de cei care se credeau stăpâni pe lume fără El.
În zilele de 27, 28 și 29 octombrie 1948, episcopii acestei Biserici au fost luați unul după altul. Nu a fost o întâmplare nefericită a istoriei și nici un accident izolat. Totul s-a desfășurat după un plan bine pus la punct de un regim ateu care urmărea să șteargă de pe fața țării o întreagă comunitate de credință, închipuindu-și că-L poate alunga pe Dumnezeu din inima unui popor. Acele nopți de arestări au deschis calea către ani lungi de închisoare, de umilințe repetate și de o agonie prelungită.
Acești episcopi martiri, care au ales să îndure batjocura, rănile, loviturile și o moarte plină de ocară, asemănându-se pe bună dreptate cu martirii din primele veacuri ale Bisericii, sunt astăzi cinstiți ca Fericiți. Meritul lor a fost recunoscut de întreaga Biserică Catolică, pe care ei au refuzat cu fermitate să o părăsească. Ridicarea lor la cinstea altarelor a fost proclamată de însuși acela pe care nu au vrut să-l renege: Sfântul Părinte Papa.
Ei au primit martiriul pentru Domnul, rămânând în comuniune neclintită cu Scaunul Apostolic al Romei. În cadrul călătoriei sale apostolice în România, Papa Francisc a dorit să celebreze Sfânta Liturghie în ritul Bisericii Greco-Catolice, pe 2 iunie 2019, tocmai pentru a-i ridica pe acești vrednici ierarhi la cinstea altarelor. Acest gest a rămas pentru întreaga Biserică Catolică, și mai ales pentru Biserica din România, un semn limpede al aprecierii profunde și al răsplătirii jertfei pe care ei au adus-o.
Sfânta Liturghie a fost celebrată tocmai la Blaj, în inima Bisericii Greco-Catolice, acolo unde a bătut vreme de secole inima acestei Biserici, acolo unde s-a format conștiința ei eclezială și de unde a pornit, generație după generație, mărturia fidelității față de Roma.
Un proverb cunoscut, rostit de-a lungul veacurilor, spune că „sângele martirilor este sămânța creștinilor”. Cu deplină convingere putem afirma astăzi că însuși sângele episcopilor noștri martiri a devenit sămânța din care a răsărit viața nouă a Bisericii Greco-Catolice. Această Biserică a rezistat ororilor comunismului nu prin puterea armelor sau a instituțiilor, ci în tăcere, în spatele draperiilor trase, în întunericul luminos al camerelor ascunse unde, cu teamă și dragoste, se celebra Sfânta Liturghie. În clandestinitatea totală, departe de privirile lumii, activitatea ei a continuat să pulseze, păstrând vie flacăra credinței.
Aceste jertfe nu au rămas sterile. Ele au rodit. Noi suntem roadele lor. Când ne orientăm privirea spre trecut și contemplăm suferințele îndurate, fidelitatea neclintită și dăruirea deplină a acestor ierarhi, putem întoarce privirea spre viitor cu o încredere adâncă și cu nădejdea senină că Dumnezeu va continua să vegheze asupra noastră. Lumea de azi, rătăcită și însetată, are nevoie de repere solide, de figuri morale autentice, de exemple vii de curaj și de fidelitate. Din Biserica noastră izvorăște cu adevărat acea apă limpede și curată care îi poate hrăni pe cei care tânjesc după adevăr.
Susținută de Biserica Triumfătoare, acea Biserică care se află în Împărăția Tatălui și în care se odihnesc toți martirii noștri, mulți dintre ei cunoscuți numai de Domnul – Biserica de pe pământ îl însoțește pe omul contemporan și îl ajută să-și potolească setea cu apa credinței autentice, acea apă care singură duce spre Viața Veșnică.
Arestarea Episcopilor Greco-Catolici – Scurtă prezentare
**
Vasile Aftenie, Episcopul Auxiliar de București
Vasile Aftenie s-a născut pe 14 iulie 1889 la Lodroman, în județul Alba. Drumul său pământesc s-a încheiat pe 10 mai 1950, în Penitenciarul Văcărești din București, după aproape un an și jumătate de suferință greu de cuprins în cuvinte.
Seara zilei de 28 octombrie 1948 era grea încă dinainte de a începe. De luni de zile se simțeau presiunile tot mai aspre pe care noul regim comunist le exercita asupra Bisericii Române Unite cu Roma. Scopul era limpede: ruperea oricărei legături cu Scaunul Apostolic și dispariția acestei Biserici de pe fața țării.
Imediat după celebrarea Sfintei Liturghii, episcopul stătea de vorbă cu credincioșii rămași în biserică. În mijlocul discuției a apărut o fetiță. Venea speriată, cu glasul tremurând, și i-a spus ceea ce auzise la poartă: doi bărbați vorbeau deschis, aproape fără să se ferească, despre arestarea Preasfinției Sale în noaptea aceea. Unul dintre cei prezenți a reacționat imediat și i-a propus să plece, să se ascundă, să nu aștepte ce avea să vină.
Răspunsul episcopului Aftenie a tăiat orice discuție. A întins mâna, a luat Crucea pectorală de pe masă și a spus, cu o calmă neclintire: „Această cruce mă oprește.” Nu a căutat argumente, nu a negociat, nu a ezitat. A ales să rămână acolo unde se afla, sub semnul acelei cruci pe care nu voia să o părăsească.
Câteva ore mai târziu, după ce credincioșii s-au retras la casele lor, episcopul a fost ridicat. A fost dus la Ministerul de Interne. Acolo a fost supus unei percheziții umilitoare, care i-a luat orice rămășiță de demnitate omenească. Apoi a fost aruncat într-o celulă de la subsol, în întunericul rece și apăsător al Ministerului. Avea să împartă celula cu episcopul Valeriu Traian Frențiu.
**
Valeriu Traian Frențiu, Episcop de Oradea
Valeriu Traian Frențiu s-a născut pe 25 aprilie 1875 la Reșița. La momentul începerii Calvarului, era cel mai în vârstă dintre episcopii Bisericii Greco-Catolice. Drumul său pământesc s-a încheiat pe 11 iulie 1952, în închisoarea de la Sighet.
În noaptea de 28 octombrie 1948, ofițerii de Securitate au pătruns în Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea. În fața lor, Preasfințitul Frențiu nu a cerut să fie lăsat în pace și nici nu a încercat să negocieze o amânare. A cerut un singur lucru: să i se permită să celebreze Sfânta Liturghie înainte de a pleca.
Surprinzător, cererea i-a fost acceptată. În capela Palatului, episcopul a celebrat ultima Sfântă Liturghie în libertate. Abia după ce a terminat a fost luat.
Drumul până la București a fost lung și extrem de greu. Episcopul era bătrân și bolnav, iar oboseala călătoriei i-a apăsat greu trupul slăbit. Ajuns la Ministerul de Interne, a fost închis în aceeași celulă în care se afla deja episcopul auxiliar de București, Vasile Aftenie.
**
Ioan Suciu, Administrator apostolic de Blaj
Ioan Suciu s-a născut pe 3 decembrie 1907 la Blaj. Era cel mai tânăr dintre episcopii martiri. Drumul său pământesc s-a încheiat pe 27 iunie 1953, în închisoarea de la Sighet.
Arestarea lui a avut loc pe 27 octombrie 1948, o zi de miercuri, în jurul orei 15.00. Nu a fost ridicat de agenți oarecare. A venit personal directorul Direcției Regionale a Securității din Sibiu. Motivul era limpede: Preasfințitul Suciu refuzase să discute sau să se prezinte în fața unor ofițeri de rang inferior. Cerea să fie tratat de oameni de grad corespunzător.
La Sibiu a fost tratat cu o cruzime greu de pus în cuvinte. A fost aruncat într-un beci murdar, plin de șobolani, și obligat să îndure condiții de neimaginat. Toată această suferință a venit ca pedeapsă pentru refuzul său ferm de a coopera cu autoritățile comuniste.
În noaptea de 29 spre 30 octombrie a fost transferat la București. Acolo i-a întâlnit pe episcopii Frențiu, Rusu și Aftenie. În aceeași celulă, cei patru ierarhi au început să împărtășească, în tăcere și în întuneric, greutatea comună a martiriului.
**
Tit Liviu Chinezu
Tit Liviu Chinezu s-a născut pe 22 decembrie 1904 în Iernuțeni, o localitate mică aflată lângă Reghin. Drumul său pământesc s-a încheiat pe 15 ianuarie 1955, în închisoarea de la Sighet.
În momentul arestării, nu era încă episcop, ci protopop de București. A fost ridicat în seara zilei de 28 octombrie 1948, împreună cu episcopul Vasile Aftenie, din locuința de pe Strada Polonă. În principiu, un protopop nu ar fi reprezentat pentru regim o prioritate la fel de mare ca un episcop în momentul respectiv. Și totuși, părintele Chinezu atrăsese în mod deosebit atenția autorităților comuniste.
Opoziția lui față de încercarea de a forța unirea Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă era fermă și fără echivoc. Predicile pe care le ținuse în ultima perioadă arătau o râvnă neascunsă pentru Biserica Greco-Catolică și pentru legătura ei cu Roma. Acestea l-au făcut să fie privit ca un obstacol serios în calea planurilor regimului.
Pe 25 aprilie 1949 a fost consacrat episcop în totală clandestinitate. A acceptat această misiune încredințată de ceilalți episcopi știind foarte bine ce însemna. Nu a căutat onoarea, ci responsabilitatea. A ales să poarte greutatea episcopatului tocmai pentru a putea oferi viața ca semn al loialității față de Papa și ca jertfă pentru mântuirea sufletelor care îi erau încredințate.
**
Ioan Bălan, Episcop de Lugoj
Ioan Bălan s-a născut pe 12 februarie 1880 la Teiuș. Suferința lui pământească s-a încheiat pe 4 august 1959, la Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla.
A fost arestat în după-amiaza zilei de 29 octombrie 1948, la ora 16.00, chiar la Lugoj. A doua zi a fost transportat la Securitatea din București.
Cu mult înainte ca arestarea să devină o certitudine, episcopul Bălan intensificase viața de rugăciune a comunității pe care o păstorea. Instituise Ora Sfântă în fiecare joi seara, la ora 23.00, în catedrală. Se temea că nimeni nu va veni, că oamenii vor fi prea obosiți sau prea înfricoșați pentru a răspunde chemării.
La prima astfel de veghe, când a intrat în biserică, a găsit catedrala plină. Credincioșii umpleau toate băncile. S-au ridicat în picioare și l-au întâmpinat cântând imnul „Pe Stăpânul și arhiereul nostru”. Episcopul a plâns de emoție. În fața acelei mulțimi care nu fugise, a înțeles că nu era singur.
**
Alexandru Rusu, Episcop de Maramureș
Alexandru Rusu s-a născut pe 22 noiembrie 1884 la Șăulia de Câmpie, în județul Mureș. Drumul său pământesc s-a încheiat pe 9 mai 1963, în închisoarea de la Gherla.
La sfârșitul lunii septembrie 1948 se afla la București pentru a clarifica situația unui călugăr de la Bixad, implicat într-un proces. La întoarcere, aterizând la Cluj, a aflat o veste grea: fusese deja evacuat din sediul episcopal de la Baia Mare. Fără casă și fără eparhie, a rămas la colegul său, episcopul Iuliu Hossu. După numai două zile, a fost sechestrat împreună cu gazda sa.
Pe 19 octombrie a fost chemat la Securitate la Baia Mare. Nevoit să caute un adăpost, a cerut ospitalitate franciscanilor din localitate. A rămas la ei până pe 29 octombrie, când a fost din nou chemat. A trecut pe la Securitatea din Satu Mare, apoi pe la Oradea, într-un șir de mutări care păreau fără sfârșit.
În cele din urmă a ajuns la București pe 30 octombrie, la ora 11.00. A fost introdus în celula în care se aflau deja episcopii Suciu, Frențiu și Aftenie. Astfel, după zile de drumuri, de chemări și de umilințe, drumul lui s-a închis în aceeași celulă în care ceilalți ierarhi își începuseră deja suferința comună.
**
Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla
Episcopul de Cluj-Gherla, născut pe 31 ianuarie 1885 la Milașul Mare, în județul Bistrița-Năsăud, a trecut la cele veșnice pe 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București.
Pe 27 octombrie 1948 se afla la București, la Ministerul Cultelor, împreună cu episcopul romano-catolic Márton Áron. Scopul vizitei era prezentarea statutului de organizare al Bisericii Catolice. A fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie, din locuința fratelui său, unde era găzduit.
Când a fost aruncat în celulă, a căzut în genunchi. Nu a blestemat, nu a întrebat de ce. A mulțumit. I-a mulțumit lui Isus că l-a învrednicit să sufere temnița pentru credință. În întunericul acelei celule, primul gest al episcopului Hossu a fost unul de laudă.
Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
– Servicii de creare site web
