Cei opt ani de pontificat al Papei Benedict al XVI-lea, care si-a anuntat azi, 11 februarie, demisia, raman marcate de o grava criza in Biserica, institutie care nu reuseste sa-si gaseasca locul in lumea occidentala si care este discreditata de scandalurile de pedofilie sau scandalul Vatileaks, relateaza AFP.
Dupa ce bavarezul Joseph Ratzinger a ajuns in fruntea Bisericii Catolice la 19 aprilie 2005, dezvaluirile asupra scandalurilor de pedofilie din partea preotilor au luat amploare in Statele Unite. in 2008, acesta a fost primul papa care a exprimat „rusinea” si care s-a intalnit cu victimele.
Un nou val de dezvaluiri a avut loc la sfarsitul anului 2009, cand au fost inregistrate noi abuzuri in Irlanda, dar si in intreaga Europa, America de Nord si America de Sud. Protectia preotilor pedofili de catre ierarhia catolica a provocat un mare scandal.
Benedict XVI se considera vinovat de faptul ca nu a luat masuri de rezolvare a problemei, in timpul celor 24 de ani in care a fost sef al Congregatiei pentru Doctrina Credintei. Cu toate acestea, contrar anumitor oficiali de la Vatican, care au vorbit despre un complot mediatic, Papa a recunoscut „pacatele” Bisericii si a lansat o operatiune de „curatare”, prin care zeci de episcopi au fost demisi.
Primul papa german din istorie a evitat sa dea lectii de morala, preferand sa vorbeasca despre credinta. El ramane primul suveran pontif care a admis folosirea prezervativului, in cazuri exceptionale pentru a preveni raspandirea SIDA. intr-o compilatie de interviuri cu titlul „Lumina lumii”, publicata in 2010, el a admis ceea ce a fost un prim-pas spre o „sexualitate mai umana”.
In urma incertitudinilor de dupa Consiliul al II-lea de la Vatican (1962 – 1965) si a pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, intens mediatizat dar marcat de neglijente, Benedict XVI si-a fixat drept prioritati consolidarea identitatii Bisericii Catolice, eliminarea exceselor si aventurilor, a da consistenta mesajului, dar si un dialog respectuos intre biserica si decidentii laici.
Cel care a fost poreclit in Germania „Panzerkardinal”, pentru rolul sever pe care si l-a asumat in urmarirea tuturor derapajelor liturgice sau sociale din cadrul Bisericii, si-a impus inca de la inceput o imagine de exigenta spirituala.
El a preferat sa stea alaturi de prelatii apropiati si convinsi de doctrina decat de slujitori.
„Vatileaks”, scandal rasunator al unor scurgeri de documente confidentiale ale Vaticanului, s-a soldat in 2012 cu condamnarea majordomului Paolo Gabriele, si a provocat noi tensiuni intre conservatori si progresisti, partizani ai transparentei sau ai secretizarii.
Rezervat in contact direct, Papa este considerat o persoana atenta si calduroasa de catre interlocutori. El s-a aratat dispus sa comunice in media cu societatea si cu credinciosii, considerand ca Biserica s-ar izola daca nu ar juca acest rol.
Papa conservator, dar interesat de lumea moderna este la fel de inflexibil ca Ioan Paul al II-lea in ceea ce priveste chestiunile morale: in numele apararii vietii umane, el condamna in continuare avortul, modificarile genetice, eutanasia sau casatoria homosexuala. Acest lucru va contribui la o discrepanta profunda intre Biserica si Occident, in timp ce cauta sa fie mai ascultata si sa poarte un dialog activ cu agnosticii din „Curtea Neamurilor”.
Potrivit lui, crestinismul ramane credibil daca este exigent. El prefera o Biserica minoritara si convinsa decat o comunitate de credinte vagi.
In ceea ce priveste reformele interne, Benedict XVI se arata sceptic. El a refuzat orice schimbare in celibatul preotilor.
Benedict XVI a oferit atentie deosebita traditionalistilor si si-a deschis portile in fata anglicanilor care s-au opus hirotonisirii femeilor si homosexualilor.
El a accentuat dialogul cu ortodocsii si nu si-a ascuns divergentele fundamentale cu protestantii.
A continuat traditia dialogului interreligios. in relatia cu islamul, pe care l-a deranjat prin remarcile despre religie si violenta, dialogul a ramas dificil, insa a multiplicat apelurile, indeosebi in Africa si in Liban, pentru coexistenta intre cele doua mari traditii monoteiste.
In ceea ce priveste iudaismul, el a continuat linia de proximitate trasata de Ioan Paul al II-lea, chiar daca apararea cauzei beatificarii Papei Pius al XII-lea, contestat pentru atitudinea din timpul razboiului, a provocat anumite nemultumiri.
Stralucit teolog conservator, Benedict XVI a parut mai putin confortabil in chestiuni diplomatice, dupa varsta de aur a diplomatiei de la Vatican, sub Ioan Paul al II-lea. El a pledat pentru o anumita deschidere in relatia cu China.
Militant fervent pentru pacea din Orientul Mijlociu, Benedict XVI se mobilizeaza pentru crestinii din Orient si apara o solutie care prevede crearea unui stat palestinian alaturi de Israel.
Sursa: Mediafax