Miercuri, 22 martie, la ora 11.00, în timp ce polițiștii din Baia Sprie efectuau activităţi de dirijare a traficului rutier pe D.J. 184, pe strada Crizantemei din Baia Sprie au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu a oprit continându-şi deplasarea către Baia Mare.
S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză până pe strada Plevnei, iar la un moment dat, de la volan a coborât un tânăr care se deplasa pe jos pe trotuar.
Tânărul a relatat verbal faptul că nu deţine asupra sa documentele personale şi ale autoturismului și a refuzat să se legitimeze, fapt pentru care a fost condus la sediul poliţiei pentru identificare.
În urma verificărilor, persoana în cauză a fost identificată ca fiind un tânăr de 22 de ani din Călineşti, care deține permis de conducere, dar are dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, a fost dispusă măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.
Mesaj către purtătorii de epoleți! Domnilor, prin acest mesaj vă mulțumim pentru că sunteți în slujba cetățenilor și a statului,...
Citeste mai mult