La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 12.30, în timp ce polițiștii din Sighetu Marmației desfășurau activități de supraveghere și control în traficul rutier, au oprit pentru verificare un motociclu, care se deplasa din direcția localității Berbești spre localitatea Sighetu Marmației.
Polițiștii au stabilit că cel care conducea motociclul oprit în trafic este un bărbat în vârstă de 41 de ani.
La solicitarea polițiștilor de a le înmâna documentele personale și cele ale autovehiculului condus, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum și faptul că motociclul condus a fost radiat din circulație.
Polițiștii au întocmit dosar penal ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.