slujba

Religie
Sfântă Liturghie Arhierească la Mănăstirea Săpânţa Noul Peri, care are cea mai înaltă biserică de lemn din Europa – FOTO
Duminică, 14 aprilie, duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Magdalena, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie…
Actualitate Religie
Bisericile din Maramureş, arhipline de credincioşi care au asistat la slujba de Bobotează şi care au luat Agheasma Mare – foto
Bisericile au fost astăzi, 6 ianuarie, pline de credincioșii dornici să asiste la Sfânta Liturghie săvârșită cu ocazia praznicului împărătesc al Botezului Domnului-Boboteaza. La finalul slujbei,…
Religie
Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Slujba în noaptea trecerii dintre ani la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”
LUNI, 31 DECEMBRIE, DE LA ORA 23.30, Preasfinţitul Părinte IUSTIN va săvârși Slujba în noaptea trecerii dintre ani la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia…
Religie
Slujbe speciale la mănăstirile din Maramureș. Mii de credincioși se adună la Taina Sfântului Maslu
Taina Maslului este puterea cerească revărsată peste trupurile şi sufletele credincioşilor, ca proorocie şi prezenţă ascunsă (în Taină) a Duhului învierii în inima Bisericii. Untdelemnul…
Actualitate Religie
După 85 de ani de la încheierea construirii, Biserica din Fersig, Protopopiatul Chioar, a fost târnosită
Duminică, 21 octombrie, când se citeşte pericopa evanghelică despre vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de…
Religie
Slujba Canonul cel Mare şi Liturghia Darurilor înainte sfinţite la Catedrala Episcopală din Baia Mare
Miercuri, 21 februarie 2018, a treia zi din Postul Mare al Sfintelor Paşti, de la ora 16,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a…