La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN18B.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa din direcția Baia Mare înspre Târgu Lăpuș, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 de ani.
În urma impactului, două persoane ar fi suferit leziuni corporale, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.








– Servicii de creare site web
