Cinci medici din Romania au semnat o scrisoare deschisa in care solicita sindicatelor din sistem dar si Colegiului National al Medicilor luarea unei pozitii oficiale legate de noua lege privind carantinarea si izolarea, lege care va ajunge sambata in Senat pentru vot final.
Cinci medici au semnat o scrisoare in care solicita sindicatelor si Colegiului Medicilor o pozitie oficiala imediata legata de noua Lege a carantinarii si izolarii.
Medicii isi exprima nemultumirea fata de modul in care a fost conceputa aceasta lege, vorbind despre faptul ca sunt nevoiti sa accepte detasarea fara acordul lor.
„Este o lege care ii vulnerabilizeaza si care lasa poarta deschisa abuzurilor”, scriu medicii Livia Davidescu, Manuela Predila, Alina Martau, Bogdan Lazescu si Albert Claudiu, mahniti ca legea ii va obliga sa ia decizii care privesc libertatea si bunurile pacientilor.
Specialistii scriu si despre lipsa acuta de fonduri din sistem si despre faptul ca nu s-au construit in ultimii 30 de ani unitati sanitare noi, cu foarte putine exceptii.
Redam textul integral al scrisorii transmise MEDIAFAX:
„Suntem, azi, intr-un moment cu totul aparte in care asistam la incercarea limitarii libertatii prin elaborarea unei legi nedrepte. In care medicii sunt obligati sa ia decizii in privinta libertatii si bunurilor pacientilor. In care medicilor li se impune sa accepte ca toti copiii minori ai celor carantinati, deci si propriii copii daca se vor afla in aceasta situatie, sa fie preluati de Asistenta sociala. In care medicii sunt obligati sa accepte detasarea fara acord, oriunde doreste o autoritate a statului. Departe de familie, de oricine are nevoie de serviciile lor medicale. Suntem medici, nu gardieni, nici politisti, nici magistrati sa putem decide privarea de libertate si de bunuri. Suntem doar medici pentru pacientii nostri. Si asa vrem sa ramanem. Asta e menirea noastra, sa ingrijim si sa vindecam. Nu putem face asta, daca o lege, in loc sa ne protejeze drepturile, ne vulnerabilizeaza si lasa deschisa abuzurilor… pentru noi si pacienti deopotriva. Legea este pentru noi toti. Legea protejeaza pacientii asimptomatici cu COVID-19, care nu pot fi constransi sa fie internati, carantinati, izolati, fara consimtamantul lor. Pentru ca e anticonstitutional. Legea protejeaza si pacientii cu afectiuni psihice ce nu pot fi internati decat cu consimtamantul lor. Pentru ca e anticonstitutional. Dar e Constitutional sa aplici alt regim medicilor? Intregului personal medical? Corpul medical tine piept imbolnavirilor de Covid-19 de aproape 4 luni. Fara nicio ezitare. Tocmai de aceea, incalcarea drepturilor cetatenesti, prin adoptarea unor masuri abuzive, indreptate impotriva corpului medical nu sunt justificate nici legal, nici epidemiologic, si, mai cu seama, in niciun caz, moral. Drepturile noastre sunt drepturile tuturor. si reciproca e perfect valabila. Inainte de a fi medici, suntem cetateni ai acestei tari, cu drepturi egale. Singura resursa pe care s-a bazat neconditionat si fara limite sistemul sanitar a fost resursa umana. Medici si asistente, infirmiere si ingrijitoare, brancardieri, personal sanitar si auxiliar, au fost la datorie. Ei au putut rezista, in plina pandemie, in costume de protectie la 38 de grade, in cabinete, sali de operatii, saloane de pacienti, UPU, ATI, in laboratoare, sali de CT, in ambulante. Tineri sau mai putin tineri, sanatosi sau mai putin sanatosi, oamenii in halate albe au rezistat. Nu au facut pasul inapoi. Autoritatile au raportat 3.355 de cadre nedicale infectate, in aproape 4 luni de pandemie… Daca dupa 4 luni nu exista un numar enorm de decese cauzate de Covid-19 , asta se datoreaza in primul rand eforturilor lor de multe ori dincolo de limita posibilului. Ei au putut. Nu au spus , precum Statul Roman, de 30 de ani incoace. Sintagma aceasta nu caracterizeazi personalul medical. Datorita noua, oamenilor sai, supravietuieste sistemul. Cu toate problemele sale, generate de lipsa de viziune a politicienilor. Sistemul sanitar din Romania este cel mai slab din intreaga Uniunea Europeana. Nu o spunem noi, o spun Rapoartele Uniunii Europene de trei ani incoace. Suntem pe ultimul loc la cheltuielile alocate pentru Sanatate, avand sistemul cel mai prost finantat. De 30 de ani incoace, nu s-au gasit resuse. Si nu avem doar o lipsa acuta de fonduri, dar si de legi. Nu avem legi sanitare care sa umple vidul legislativ fara precedent. Fara definitia actului medical, a garzii, a carantinarii, izolarii. De 30 de ani nu s-a construit nici un spital nou, functional, din fonduri publice, cu exceptia celui din Mioveni. Nu s-a putut mai mult, stim. Noi, ca si corp profesional am putut intotdeauna. Chiar cu pretul vietii sau al sanatatii noastre. Solicitam tuturor celor care reprezinta profesia luarea de pozitie oficiala, neintarziat. Este obligatia celor ce ne reprezinta, a Colegiului National al Medicilor, a sindicatelor reprezentative pe ramura, a tuturor asociatiilor profesionale ai caror membri suntem prin lege. Nu vrem privilegii, vrem doar respectarea drepturilor fundamentale ale noastre si ale pacientilor nostri. Dar nu vrem sa ne transformam in ceea ce nu dorim sa fim. Vrem sa ramanem MEDICI”, scriu medicii.
Scrisoarea este scrisoarea semnata de dr. Livia Davidescu, de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, de dr. Manuela Predila, de la Maternitatea Bucur Bucuresti, de dr. Alina Martau, UPU Pitesti, dr. Bogdan Lazescu, Spitalul Clinic Judetean de urgenta Tg Mures, dr. Albert Claudiu, de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Miercurea Ciuc.
Sursa: Mediafax