Sambata, 9 martie, de la ora 16.00, la Bruxelles, Romania intalneste Belgia in cadrul Cupei Europene a Natiunilor. Sase baimareni de la CSM Stiinta au fost convocati in vederea pregatirii acestui meci, Radoi fiind singurul titular. Figureaza printre rezerve Gal si Niacsu. Romania a acumulat trei victorii din tot atatea posibile in aceasta campanie a Cupei Europene a Natiunilor, reusind sa invinga Portugalia (13-19), Rusia (29-14) si Spania (15-25).
„Stejarii” vor disputa la Bruxelles, pe stadionul „Roi Baudoin”, a patra partida din actuala campanie a Cupei Europene a Natiunilor, impotriva Belgiei. Pentru aceasta intalnire a fost desemanta sa oficieze o brigada de arbitri din Scotia, avandu-l la centru pe Andy Ireland, un cavaler al fluierului in varsta de 49 de ani care si-a inceput cariera inca din anul 1985. A fost primul arbitru scotian devenit profesionist in anul 2002, atunci cand a semnat un contract pe trei ani, dar in 2005, din lipsa fondurilor, intelegerea nu a fost prelungita. Ireland este originar din Grangemouth, o localitate in apropiere de Edinburgh si lucreaza ca ofiter la penitenciarul Glenochil Prison.
Diferenta valorica dintre Romania si Belgia a facut ca palmaresul direct dintre cele doua natiuni sa cuprinda practic o singura partida oficiala pana in prezent. S-a consemnat in 1997 si a avut loc la Bruxelles, o disputa contand pentru calificarile la Cupa Mondiala din 1999. „Stejarii” au marcat 13 eseuri belgienilor si un eseu de penalizare.
Partida din 9 martie poate fi urmarita online, pe site-ul www.e-k.tv, incepand cu ora 15.50.
Lotul Romaniei pentru meciul cu Belgia: 15. Catalin Fercu, 14. Adrian Apostol, 13. Robert Dascalu, 12. Florin Vlaicu, 11. Dorin Manole, 10. Ionut Dimofte, 9. Florin Surugiu, 1. Mihaita Lazar, 2. Andrei Radoi, 3. Paulica Ion, 4. Vali Ursache, 5. Marius Sarbe, 6. Viorel Lucaci, 7. Mihai Macovei, 8. Daniel Carpo. Rezerve: 16. Eugen Capatana, 17. Petru Tamba, 18. Horatiu Pungea, 19. Alin Coste, 20. Alexandru Mitu, 21. Ciprian Caplescu, 22. Csaba Gal, 23. Ionut Niacsu.
CUPA EUROPEANA A NATIUNILOR
02.02.2013: Portugalia – Romania: 13-19
09.02.2013: Romania – Rusia: 29-14
23.02.2013: Spania – Romania: 15-25
09.03.2013: Belgia – Romania – Bruxelles
16.03.2013: Romania – Georgia – Bucuresti
Date furnizate de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: George Dragu