Victoria taberei „da” in referendumul constitutional din Egipt era sigura miercuri, 15 ianuarie, insa puterea spera la o prezenta de peste 50% pentru legitimarea unei candidaturi la prezidentiale a comandantului armatei, care l-a destituit pe fostul presedinte islamist.
Acest referendum pare sa fie un plebiscit pentru generalul Adbel Fattah el-Sisi, noul si foarte popularul cel mai puternic om din tara. Guvernul, condus de facto de catre militari, nu a ascuns ca o participare puternica ar legitima destituirea lui Mohamed Morsi, in iulie, calificata drept „lovitura de stat” de catre adversari.
Generalul al-Sisi, comandantul suprem al armatei, vicepremier si ministru al Apararii, nu si-a ascuns intentiile. Cu trei zile inaintea referendumului privind adoptarea noii Constitutii, abia diferita de cea dinainte, el a promis ca va candida la presedintie, in alegerile prevazute in acest an, „daca poporul (i-)o cere”, indemnand la un vot masiv in favoarea legii fundamentale.
„Speram la o participare de peste 50%”, a declarat miercuri seara pentru AFP Hani Salah, un purtator de cuvant al Guvernului, la finalul celor doua zile de scrutin. Potrivit autoritatilor, rezultatele oficiale finale urmeaza sa fie anuntate „in decurs de 72 de ore”.
Potrivit primelor estimari, anuntate miercuri seara de presa de stat, cel putin 50% dintre alegatori au aprobat noua Constitutie. Nivelul participarii nu era cunoscut inca.
Intr-un comunicat publicat dupa inchiderea sectiilor de votare, un purtator de cuvant al armatei a multumit „multimii” alegatorilor ca a participat la ceea ce a numit „batalia istorica a referendumului”.
Victoria taberei „da” nu provoaca vreo urma de indoiala, in contextul in care vasta majoritate a egiptenilor s-a raliat in ultimele sase luni – la semnalul cvasiunanim al presei – in spatele puterii care l-a destituit si arestat pe Morsi, primul presedinte ales democratic in Egipt, si care a reprimat in sange orice manifestatie a sustinatorilor islamisti ai acestuia.
La cozi, asteptand sa intre in sectii de votare din Cairo, marti si miercuri, aproape toti alegatorii intervievati de AFP isi exprimau in mod ferm intentia de a vota „pentru generalul el-Sisi” si „impotriva (miscarii islamiste) Fratii Musulmani”, considerata „terorista”, dupa ce a castigat toate alegerile organizate de la indepartarea lui Hosni Mubarak de la putere in 2011.
In cele doua zile de scrutin, peste 350 de persoane au fost arestate pentru tulburarea operatiunilor de votare, potrivit Ministerului de Interne. Marti, noua persoane au fost ucise in cursul unor manifestatii pro-Morsi, iar o bomba a explodat la Cairo, inaintea deschiderii sectiilor de votare.
Din noua Constitutie au fost indepartate clauze care deschideau calea unei islamizari a legii si care au provocat tensiuni in mandatul lui Morsi, insa puterile institutionale au fost modificate nesemnificativ, influenta armatei in viata politica fiind consolidata inca un pic.
Constitutia elaborata in timpul puterii miscarii Fratilor Musulmani, in 2012, a obtinut 64% din voturi, insa doar 33% dintre alegatori s-au prezentat la urne. In opinia unor experti, actuala putere s-ar multumi chiar si cu un nivel de participare cu putin mai mare, pentru a-si clama victoria.
Sursa: Mediafax