Aproximativ 100 de saci de var ajung zilnic în apele acide de la fostele mine. Metalele grele rămân în râu, iar problema ajunge dincolo de granițe.
Am fost în teren într-o toamnă secetoasă. Am revenit acum și am găsit aceeași imagine: la gura galeriilor, oameni cu saci de var, iar apa acidă, încărcată cu metale grele, curge mai departe în emisar. Potrivit informațiilor obținute din teren, zilnic se aruncă în apă circa 100 de saci. Aceasta este „tratarea“.
Ce este drenajul acid
Fostele perimetre miniere din exploatările de sulfuri polimetalice produc ape de mină acide, cu concentrații mari de metale grele. Fenomenul se numește drenaj acid și apare în toate regiunile miniere ale lumii. Diferența este că, în România, lucrările de închidere au fost făcute în așa fel încât problema a ajuns, în opinia specialiștilor, la proporții greu de imaginat pentru o țară europeană. Județul Maramureș este unul dintre cele mai afectate, iar poluarea nu se oprește la graniță. Prin vecinătatea cu Ungaria și Ucraina, devenim poluatori pentru alții.
Legea spune una, practica face alta
HG 188/2002 stabilește că România, având în vedere poziția sa în bazinul Dunării și al Mării Negre, își declară întreg teritoriul zonă sensibilă. Pe hârtie, protecția este maximă. În teren, apa acidă primește var direct la gura galeriei sau în albia râului.
Ce face, de fapt, varul
Varul ridică pH-ul, iar metalele grele precipită sub formă de nămol. Chimia este corectă și o știm din orele de chimie. Greșeala este aplicarea:
- În stațiile de tratare, varul se amestecă în bazine, unde precipitatul se formează, decantează și se separă. Rezultă un nămol toxic, care trebuie depozitat în condiții speciale, conform Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor (Ordinul 757/2004).
- Aruncat direct în apă, varul face jumătate din treabă. Metalele precipită, dar precipitatul nu este recuperat și rămâne în albia râului. Poluantul nu dispare, doar își schimbă forma și se depune în sedimente.
Profesorul Bud, în analiza publicată pe gogreenresources.ro, arată că practica este și inutilă. La câteva sute de metri în aval, natura formează oricum, singură, precipitate din minerale noi. Varul aruncat în râu nu face decât să adauge o substanță în plus în apă, fără să elimine ce era deja acolo.
O risipă în toate sensurile
- Bani: se cumpără și se transportă var pentru un rezultat care nu curăță nimic.
- Resurse: nămolul bogat în metale nu este recuperat și valorificat.
- Mediu: la poluarea existentă se adaugă un aport nou.
- Responsabilitate: practica este veche, cunoscută și aprobată de autorități.
Se poate înțelege neputința statului de a construi și întreține stații de epurare pentru fiecare galerie. Nu se poate accepta însă ca o soluție incompletă să fie prezentată drept tratare.
Ce trebuie făcut
Primul pas este oprirea neutralizării „în albie“. Apoi, tratarea doar în bazine de decantare, cu recuperarea și depozitarea nămolului conform normativului. În paralel, o reevaluare a lucrărilor de închidere, de unde pornește tot lanțul de probleme.
Întrebarea lui Topârceanu din Vara la țară se potrivește aici: „Pentru ce să dăm cu var?“ Răspunsul nu poate fi „fiindcă așa am făcut dintotdeauna“. Pe cursul apelor din Maramureș ajung Tisa, Dunărea și Marea Neagră. Plătesc generațiile viitoare și vecinii noștri.
– Servicii de creare site web
