Vezi VIDEO
A traversat Oceanul ca sa vina la comemorarea lui Iuliu Maniu de la Sighetu Marmatiei. Este vorba de prim-vicepresedintele PNTCD, un maramuresean care de mai multi ani traieste in Statele Unite ale Americii si care cu aceasta ocazie s-a intors pe plaiurile natale. Prim-viecpresedinte PNTCD, Doru Nasui, va participa sambata, 6 februarie, alaturi de alti lideri ai partidului, la manifestarile prilejuite de comemorarea a 57 de ani de la trecerea la cele vesnice a omului politic Iuliu Maniu.
Prim-vicepresedintele PNTCD este originar din Viseu de Sus, iar de ani buni este unul din liderii comunitatii romanesti din SUA, dar si un important om de afaceri. La prima conferinta de presa sustinuta in Maramures, taranistul american Doru Nasui, a facut o critica a statului roman, dar si a romanilor despre care a spus ca nu se respecta pe ei insisi. Din perspectiva americanului, el a comparat Romania cu Ucraina, Rusia, Bulgaria, vorbind atat despre faptul ca locuitorii acestor tari sunt traumatizati, dar si despre calitatea proasta a soselelor.
“Din afara, Romania se vede similar cu societatile est-europene postcomuniste. Este asemanatoare cu ce exista acum in Ucraina sau Bulgaria. Poporul roman dupa 45 de ani de comunism este unul traumatizat”, a explicat Nasui, care a declarat ca romanii nu se respecta suficient si ca ar fi nevoie de un acord intre politicieni pentru a se ajunge la o democratie adevarata.
Fruntasul taranist a fost completat si de presedintele PNTCD, Radu Sarbu, care a declarat ca Romania va merge din rau in mai rau daca nu va exista o reconciliere nationala, dar si politica. El a spus ca un pas inainte s-a facut in momentul in care liderul PSD, Mircea Geoana, a incheiat un acord cu taranistii, care inseamna si o impacare a social-democratilor cu trecutul lor.
“Crimele a 45 de ani de comunism si crimele revolutiei si a mineriadelor sunt motive pentru care romanii nu se pot rearticula. Societatea romaneasca nu poate sa mearga inainte. Din aceste motive, noi credem ca reconcilierea nationala este un demers politic esential si ca, daca nu se se realizeaza, societatea romaneasca va merge din rau in mai rau”, a declarat Radu Sarbu, presedintele PNTCD.
In viziunea taranistilor, vinovatii de situatia in care a ajuns Romania trebuie sa isi recunoasca vinovatia iar victimele, in spititul moralei crestine, sa ierte. Apelurile PNTCD sunt tratate insa cu oarecare superficialitate de politicieni, pentru ca liderii partidului nu isi gasesc prea multi colaboratori in celelalte formatiuni politice.
Sursa: Calin Dragomir