112

PERFORMANȚĂ: Un poliţist de frontieră din Sighet, angajatul anului

Săptămâna aceasta, Poliţia de Frontieră Română aniversează 154 ani de existenţă instituţională. Momentul a fost marcat la sediul central, prin acordarea titlului de Poliţistul de Frontieră al anului 2018 şi premierea lucrătorilor din structurile operative cu merite deosebite în activitatea profesională.

În cadrul festivităţii organizate la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în prezenţa secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Interne, colonelul Marin Gheorghe-Nucu și a inspectorului general al Politiei de Frontieră Române, comisarul-şef Adrian Popescu, a fost acordată distincţia “Poliţistul de frontieră al anului 2018” pentru doi poliţişti de frontieră: subinspector de poliţie Laurenţiu Vasile Lazăr din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Sectorul Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi agent şef adjunct de poliţie Gheorghe Cristian Negru din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş. În ambele cazuri, distincţia a fost acordată pentru devotament şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu.


Ofițerul maramureşean a participat, în primele şase luni ale acestui an, la constatarea a cinci activităţi de contrabandă cu ţigări, în urma cărora a fost confiscată cantitatea de 50.000 de pachete cu ţigări, în valoare totală de aproximativ 590.000 lei, precum şi trei autovehicule în valoare totală de 27.000 lei. De asemenea, în perioada analizată, sub coordonarea ofiţerului, activitatea echipei pe care o coordona s-a materializat prin întocmirea unui număr de 15 dosare penale în care se efectuează cercetări cu privire la 30 de infracţiuni privind contrabanda cu ţigări si trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Astfel, în urma activităţilor de contrabandă constatate, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 85.000 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 100.000 lei, fiind indisponibilizate patru autovehicule, conform IGPF.


Totodată, un număr de 80 de poliţişti de frontieră, 30 de ofiţeri şi 50 de agenţi care își desfășoară activitatea în structurile Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime, aeroportuare, au fost evidenţiaţi şi premiaţi prin avansare în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenția Frontex.
Aceştia s-au remarcat în acțiunile de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar, în mod special, în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte. Ziua Poliţiei de Frontieră Române reprezintă, în fiecare an, un prilej pentru a fi recompensate acţiunile desfăşurate de proprii lucrători, în îndeplinirea atribuţiilor specifice la granița României, potrivit IGPF.

2 Responses

  1. Pe aici intra cu masinile fara sa plateasc vama Nucu Marin, pe vremea cand era samsar in concediu fortat de la doi si un sfert 🙂

  2. Cum a spus si Florin doar noi si respectivii ‘vamesi’ stim cate masini a bagat dl. Nucu Marin (cand era samsar cu grad la 2siunsfert) prin aceasta vama fara sa plateasca nu leu taxa! Felictari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *