Pe un câmp din judeţul Vaslui, dintre localităţile Copăceana şi Fălciu, o bunică de 86 de ani, sprijinită de un nepot, a reuşit ceea ce autorităţile statului nu au reuşit să facă de zeci de ani: a ridicat un monument în memoria ostaşilor români căzuţi pe frontul de est în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Acolo, pe 21 iunie 1941, în urma unui bombardament al rusilor, a pierit un întreg regiment. Marghioala Huzum, mama Marghioliţa cum îi spun sătenii din Copăceana, comuna Fălciu, avea doar 10 ani când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial. Imaginile crude ale războiului, venirea ruşilor în sat, executarea soldaţilor nemţi au urmărit-o şi marcat-o întreaga viaţă.
”La 21 iunie 1941 a început războiul şi au urmaţi zile şi nopţi de groază, în care mulţi eroi au căzut pentru reîntregirea patriei. De la noi din sat au murit 18 oameni pe câmpurile de luptă. În 1944, când s-a instalat armata rusească la noi în sat, au prins nemţi, naţionalităţi străine. I-a adunat în faţa satului, i-a aşezat în rând, i-a pus să sape groapă, i-a aşezat pe malul din răsărit, iar ruşii în spate cu mitralierele. Au căzut singuri în groapă, pe spate. Alt ostaş îi trăgea în groapă de picioare, mort-nemort, trăgeau pământul peste ei. Nu conta că poate mai sunt în viaţă. Nu aţi văzut războiul, este groaznic, să nu vă trebuiască”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, bunica Marghioliţa.
Bătrâna povesteşte că în iunie 1941, un regiment românesc se îndrepta spre zona Ţiganca pentru a intra în bătălie împotriva ruşilor. În stânga Prutului, un avion rus l-a distrus în întregime.
„Trebuiau să trecă Prutul. Nu au mai reuşit, săracii. A fost multă durere şi suferinţă”, rememorează bătrâna.
După război, pe câmpul de la Copăceana, Armata Română a ridicat trei cruci din lemn, în memoria ostaşilor căzuţi acolo. De mai bine de 70 de ani, crucile s-au distrus şi nimeni nu s-a gândit să mai păstreze în vreun fel vie memoria eroilor români, cărora Antonescu le-a spus: ”Vă ordon, treceţi Prutul!”. Nimeni, mai puţin bunica Marghioliţa.
Din pensia ei modestă, de 600 de lei, bătrâna a economisit bani pentru a ridica un monument în momoria ostaşilor români.
”Sunt amintiri pe care nu le poţi uita, pe care nu trebuie să le uităm! Rudele celor care zac în aceste pământuri nu uită durerea din suflet”, mărturiseşte octogenara.
Din toate economiile adunate şi cu sprijinul unui nepot, mama Marghioliţa a reuşit în această vară să ridice un monumentul, ale cărui costuri s-au ridicat la aproximativ 10.000 de lei. În urmă cu câteva zile, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire şi a sfinţit crucea, pe care bătrâna a aşternut cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă veşnică eroilor români.
Mama Marghioliţa are doar şapte clase, nici acelea însă terminate. Povesteşte că era o elevă de nota 10 şi şi-ar fi dorit să ajungă ”om mare”, profesoară. Războiul a închis şcoala din sat, astfel că visul Marghioliţei s-a frânt. I-a plăcut mult să scrie, să citească. Visa să-şi aştearnă viaţa pe paginile unei cărţi, însă odată cu trecerea anilor şi-a pierdut speranţa.
Avea 77 de ani când a mers cu nepoţii într-o vizită la Mănăstirea Argeş. Acolo l-a întâlnit pe părintele Calinic, căruia i-a povestit despre visul ei. La îndemnânul preotului, într-o iarnă întreagă a scris pe genunchi patru caiete studenţeşti, sute de pagini pe care şi-a aşternut ”O viaţă de ţărancă”.
Cu ajutorul nepotului, cartea a văzut lumina tiparului când mama Marghioala a împlinit 80 de ani, iar lansarea a avut loc la Muzeul Ţăranului Român.
”Tanti Marghiolita aşa cum o ştiu toţi din Copaceana, o femeie foarte credincioasă care cu modestie şi raţiunea unei adevarate generaţii de ţărani autentici, a reuşit să lase multe lucruri minunate ca o amprentă a existenţei sale pamanteşti. O batranică desprinsă din povesti care de fiecare dată când o vizitam, eram primiţi la masă cu bucate trudite de către ea, primitoare atât pentru cei nevoiaşi, cât şi pentru toţi ai satului. Vaduvă, de mulţi ani, a împletit atât bucuriile cât şi suferintele cu o carismă aparte, lasând mereu ceva plăcut în urma ei. Nu pot să uit cum mă purta pe dealul Copacenei, la vechiul cimitir unde nici crucile de la morminte nu mai erau, ca nu cumva cei adormiţi de acolo să rămână nepomeniţi! Desi tânăr fiind, am înţeles încă de atunci ca şi noi preoţii avem multe lucruri de învatat de la oamenii simpli, oameni care prin lucruri mici mişca eternitatea lui Dumnezeu!”, a declarat fostul preot al satului, Lucian Botez.
