Mi-am dat seama că nu am timp pentru toate ideile pe care aș vrea să le pun în practică. Oricât de bine m-aș organiza, tot trebuie să renunț la unele dintre ele. Trebuia să aleg între idei care mi se păreau, fiecare în parte, valoroase. De aici a apărut o întrebare. După ce criteriu decid ce merită să fac?
Tehnologia ne oferă mijloace. Putem învăța de la oameni pe care nu-i vom întâlni niciodată. Putem lucra de aproape oriunde. La întrebarea „Ce merită să ne dorim?” însă nu ne poate răspunde. Este o întrebare filosofică și nu are un răspuns tehnic.
Într-un sat din Maramureș, acum câteva generații, anul era unul împărțit de muncile câmpului și de sărbători. Cu cine te căsătoreai, ce meserie învățai, ce făceai duminica era hotărât în mare parte în familie și în sat. Toate acestea ofereau niște repere pentru felul în care oamenii trebuiau să-și trăiască viața. În timp, aceste repere au slăbit, fără să aducă ceva în loc cu care să fim de acord cu toții. Azi, puține dintre aceste lucruri mai sunt date dinainte. Alegerea a rămas în seama fiecăruia.
Cu toate acestea, nu cred că ducem neapărat lipsă de valori sau de modele de viață. Din contră, suntem expuși, chiar simultan, la foarte multe dintre ele. În jurul nostru avem multe răspunsuri la întrebarea cum ar trebui să trăim. Unele ne cer să punem cariera în centru. Altele ne îndeamnă să mai lăsăm la o parte cariera și să căutăm experiențe. Avem modele de viață construite în jurul familiei sau al unei cauze publice. Fiecare poate avea argumente serioase. Problema sau, mai bine zis, dificultatea apare atunci când încercăm să le facem pe toate. Am putea numi această situație o supraîncărcare cu promisiuni de sens. Iar ceea ce am mai observat alături de ea este un sentiment, pe care cred că mulți dintre noi l-am avut cândva sau îl avem, și anume sentimentul că propria viață nu are o direcție. Sau, dacă nu avem noi acest sentiment, se întâmplă să ne spună cei din jurul nostru că nu observă la noi o direcție în viață.
Poți locui în același sat și să-ți compari ziua obișnuită cu fragmente din viețile unor oameni aflați oriunde în lume. Adesea, poți să vezi exact ce îți lipsește ție. Recomandările automate selectează o parte din aceste imagini pe baza unor estimări despre ce te-ar putea interesa, dar faptul că vezi ceva ce îți reține atenția nu este o dovadă suficientă că merită să devină un reper pentru viața ta.
Herbert Simon, în 1971, observa că abundența informației produce o sărăcie a atenției, pentru că informația consumă atenția celor care o primesc. Asta este valabil și pentru relații și proiecte în care ne-am putea implica. Fiecare preocupare nouă cere ceva din timpul pe care l-am fi putut acorda unei preocupări deja asumate de noi. Dar dacă judecăm permanent ceea ce trăim prin ceea ce am putea trăi în altă parte, orice angajament riscă să pară o pierdere.
Când alegerea devine obositoare, ar putea fi tentant să delegăm altcuiva să decidă ce merită atenția noastră. În 1784, în eseul „Răspuns la întrebarea: Ce este Luminarea?”, Immanuel Kant a surprins tendința umană spre confortul intelectual și refuzul de a gândi pe cont propriu. Observa cât de comod este să ai o carte care gândește în locul tău sau un duhovnic care îți ține loc de conștiință. Astăzi putem primi un răspuns în câteva secunde la orice întrebare, deci tentația descrisă de Kant este familiară.
El numea „minorat” incapacitatea de a ne folosi propria înțelegere fără îndrumarea altuia. Omul este răspunzător pentru această stare atunci când îi lipsesc hotărârea și curajul de a judeca singur, chiar dacă are capacitatea să o facă. Îndemnul „Sapere aude!”, pe care Kant îl alege drept deviză a Luminării, cere tocmai acest curaj. Ideea lui Kant ne ajută să privim mai atent sau altfel relația noastră cu tehnologia. Libertatea de a alege presupune și disponibilitatea, sau măcar curiozitatea, de a ne întreba cum s-au format dorințele noastre.
E greu să înțelegi ce îți dorești când ești înconjurat de atâtea lucruri care îți spun ce ar trebui să vrei. Platformele care concurează pentru atenția noastră o transformă în venit. Noi plătim cu timp din propria viață. Ceea ce urmărim în fiecare zi ne schimbă încet așteptările și chiar felul în care ne judecăm existența.
Cum știm care dintre dorințele noastre sunt cu adevărat ale noastre?
Ioana Grad,
doctor în filosofie
– Servicii de creare site web
