UDMR sustine comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale pentru ca astfel s-ar face economii la buget si ar fi o prezenta mai mare la vot, a declarat, astazi, 24 august, presedintele Uniunii, Kelemen Hunor. „Am atins acest subiect si intr-o sedinta a Coalitiei si noi am spus ca, din punctul nostru de vedere, este o solutie buna. Chiar noi, mai demult, am propus acest lucru, chiar in 2008, si unii au sustinut, altii nu au sustinut. Acum nu vreau sa spun cine a sustinut si cine nu”, a declarat liderul UDMR.
El considera ca exista mai multe motive pentru care organizarea alegerilor locale impreuna cu cele parlamentare ar fi binevenita.
„Este o chestiune economica, financiara. Faci o singura campanie si, din acest punct de vedere, pentru toata lumea este foarte limpede ca, in astfel de situatii, de criza financiara si economica, o singura campanie electorala inseamna o economisire, atat in ceea ce priveste bugetele locale, cat si bugetul national. Din acest punct de vedere trebuie sustinuta o astfel de initiativa”, a afirmat Kelemen.
El a aratat ca un alt aspect pozitiv il reprezinta mobilizarea oamenilor la vot.
„Intentia noastra este sa fie participare cat mai larga la alegeri, indiferent daca vorbim despre alegeri locale sau parlamentare. De obicei, la alegerile locale participarea este mai buna. Daca o comasare a acestor doua alegeri inseamna o mobilizare mai buna, eu cred ca am atins scopul de a asigura o participare cat mai larga la alegerile locale si parlamentare”, a explicat presedintele UDMR.
In opinia acestuia, un alt beneficiu pentru organizarea simultana a celor doua tipuri de scrutine este ca, in alegeri, candidatii vor trebui sa aleaga fiecare unde vor sa merga – in Parlament sau administratia locala.
„S-a intamplat de foarte multe ori cand unii s-au razgandit de la locale la parlamentare si acest lucru se clarifica in cazul in care cele doua alegeri sunt organizate impreuna. Punctul nostru de vedere, cu toate ca deocamdata nu am luat o decizie formala in UDMR, este de a sustine o comasare a celor doua alegeri”, a mai afirmat liderul UDMR.
El a mai spus ca ramane intrebarea daca alegerile locale vor fi „impinse” catre alegerile parlamentare sau invers.
„Din punct de vedere al Constitutiei, este mult mai usor sa impingi alegerile locale pana in toamna decat sa aduci alegerile parlamentare in vara, fiindca acesta ar insemna dizolvarea Parlamentului, care nu este un lucru foarte usor”, a adaugat Kelemen Hunor.
Premierul Emil Boc a declarat, marti, ca, teoretic, este posibila comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare in anul 2012, insa oportunitatea acesteia va fi analizata in coalitie, care va lua o decizie in acest sens.
Intrebat daca este posibila comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare in anul 2012, premierul a raspuns: „Nu este o discutie noua aceasta, ea a avut loc si cu mai mult timp in urma. Teoretic este posibila, vom analiza oportunitatea ei si vom lua o decizie in acest sens”.
Premierul a spus ca va exista o analiza a coalitiei si asupra posibilitatii eliminarii sistemului de compensare la votul uninominal pentru alegerile parlamentare din 2012.
Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat, miercuri, ca ideea comasarii alegerilor locale cu cele parlamentare este buna pentru ca, „in proasta traditie romaneasca”, fiind decalate scrutinele, institutiile paralizeaza un an, iar politicienii „isi pierd mintile”.
Presedintele Comisiei de administratie a Camerei, Sulfina Barbu (PDL), a declarat, miercuri, ca alegerile parlamentare pot fi comasate cu cele locale daca vor fi modificate legea administratiei publice locale si legea alegerilor locale, pentru prelungirea mandatelor alesilor locali.
Sulfina Barbu a precizat ca mandatele alesilor locali pot fi prelungite cu maximum sase luni.
Eurodeputatul PDL Cristian Preda scrie, miercuri, pe blogul sau, ca probabil consensul va fi realizat in jurul pastrarii bicameralismului, dar cu reducerea insemnata a numarului de parlamentari si precizeaza ca sustine comasarea localelor cu legislativele, simultan cu renuntarea la pragul electoral.
In 3 august, presedintele Traian Basescu a declarat, la B1 TV, ca el poate lua in calcul cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare doar daca aceasta ipoteza vine din partea partidelor, precizand ca, tehnic, o astfel de masura este posibila doar prin modificarea Legii administratiei publice locale.
„Eu nu pot lua in calcul aceasta ipoteza (cuplarea alegerilor locale cu cele legislative -n.r.) decat daca vine de la partide. Deocamdata nu am o asemenea propunere de la partide si nici n-as avea ce sa fac, daca ei stabilesc sa fie altfel, decat la promulgare sa trimit, eventual, legea inapoi”, a explicat presedintele, raspunzand unei intrebari.
El a adaugat ca, din punct de vedere tehnic, alegerile parlamentare nu pot fi modificate.
„Ce se poate face legal este ca prin legea administratiei publice locale sa se mute alegerile locale odata cu legislativele. Asa ceva se poate, dar nu este o solutie luata in calcul in momentul de fata, nici n-a fost ridicata de cineva”, a spus presedintele.
Sursa: Mediafax