Vezi VIDEO
Daca pe vremea Oltchimului HCM Baia Mare mergea la Ramnicu Valcea pentru act de prezenta, soarta punctelor fiind foarte clara de la bun inceput, tot asa fara semne de intrebare este si confruntarea de maine dintre HCM Ramnicu Valcea si HCM Baia Mare. Asta pentru ca actualul lider al clasamentului intalneste in deplasare echipa de pe ultima pozitie a ierarhiei Ligii Nationale, o grupare care nu a reusit pana acum sa obtina vreo victorie.
In a doua etapa din retur, HCM Baia Mare joaca maine la Ramnicu Valcea. Adversara de maine a baimarencelor a pierdut cu 25-30 partida de la Ploiesti din debutul returului. Cu doua puncte obtinute in doua egaluri inregistrate pe propriul teren (cu Braila si Deva), handbalistele din Ramnicu Valcea ocupa ultima pozitie de clasament.
„Nu va fi cum era pe vremuri, cand mergeam la Ramnicu Valcea doar cu o parte din lot, strict pentru a face deplasarea… Mergem sa luam cele trei puncte pentru ca sunt necesare: asa cum am declarat de mai multe ori, vrem sa punem o distanta cat mai mare intre noi si locul 2″, a declarat antrenorul Costica Buceschi.
HCM Ramnicu Valcea este antrenata de Simona Gogarla si are in componenta inclusiv trei jucatoare imprumutate de la Baia Mare: Reka Tamas, Madalina Puscas si Alexandra Ciunt.
„HCM Ramnicu Valcea nu este compusa din jucatoare atat de titrate, insa este o echipa experimentata, formata din jucatoare care au trecut pe la loturile nationale in anii trecuti. Noi speram sa ne facem jocul bun din aparare si sa reusim sa dam goluri usoara pe contraatac si faza a doua„, a spus Timea Tatar.
Vicecampioanele Romaniei au inceput turul cu victorie la scorul de 31-17 in compania celor de la Neptun Constanta si au 33 de puncte cu care ocupa locul 1 in clasament.
„Speram sa facem un meci la fel de bun ca si ultimele jocuri de acasa, sa castigam – daca se poate – la o diferenta confortabila. Mi-as mai dori, si cred ca voi putea realiza lucrul acesta, sa joc cu toata echipa: toate fetele care vor fi trecute pe foaie sa evolueze”, a marturisit tehnicianul HCM-ului.
In aceasta dimineata au plecat baimarencele spre Ramnicu Valcea, acolo unde au azi programat un antrenament. Meciul se disputa maine, incepand cu ora 18.00, urmand a fi condus de Lucian Cruceru / Florin Radulescu (Mehedinti).
Gabriella Szucs si Ana Maria Tanasie sunt jucatoarele indisponibile pentru acest meci (prima necesita 10 zile de repaus, a doua va reveni in teren candva in luna aprilie). Melinda Geiger se confrunta si ea cu probleme de sanatate, venind dupa o entorsa.
In tur, victoria baimarencelor a fost obtinuta la scorul de 34-22.
Programul etapei a 13-a (miercuri, 22 ianuarie): CSM Ploiesti – CSM Cetate Devatrans, HCM Rm. Valcea – HCM Baia Mare, Universitatea Neptun Constanta – CSM Bucuresti, HC Dunarea Braila – HCM Roman, Universitatea Jolidon Cluj – HC Zalau (17:30, DIGISPORT), SCM Craiova – ASC Corona 2010 Brasov.
Sursa: Ramona-Ioana Pop