Joi seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei dintre CS Minaur și SCM Craiova, două grupări cu obiective diferite în acest moment: Baia Mare luptă să “scape” de baraj, în timp ce Craiova speră la un loc de cupă europeană. De aici a început poveste de miercuri și cu câteva date interesante înainte de meci.
Bogdan Burcea nu le-a putut avea în teren pe Cristina Zamfir și Ana Maria Țicu. De asemenea, Șelaru a fost doar la număr, iar Costa a intrat abia pe final. La Minaur, au suferit destul de pe inter dreapta, unde lipsește Rysankova. A mai fost în piuneze și Lisewska, care a suferit o entorsă la antrenamentul de miercuri. Din fericire, poloneza a dat satisfacție maximă cât a fost folosită, chiar dacă a și irosit două aruncări de la 7m.
Un alt plus mare a venit de la Cristina Enache, portarul echipei noastre făcând un joc foarte bun. Pentru că prinsese bine în prima parte, ne-am mirat de ce a fost schimbată în debutul părții secunde, cert este că după 6 minute a reintrat între buturi, scoasă puțin din mână, dar și-a revenit pe final (esențial). De asemenea, Minaur a avut o apărare excelentă, care s-a bătut pentru fiecare balon.
Șapte minute fără gol pentru oaspete și un 4-0 tonifiant, așa a început meciul. Am ținut de distanță până la 9-5 (17). Este eliminată Polocoșer, apoi înscrie Tănăsie, iar Medvedova prinde un 7m al ex-băimărencei mai apoi. Minaur a luat o “pauză” consistentă în atac, nereușind să înscrie timp de opt minute, timp în care Craiova vine la 9-8. Șteriova deblochează situația, apoi înscrie și Lisewska și intrăm la cabine cu două goluri avans: 11-9.
Începem slab partea a doua, Craiova egalează, dar Baia Mare se reglează pe parcurs. Se ratează mult de ambele părți, sunt și o mulțime de greșeli individuale și după primele 10 minute avem 14-14. Șteriova și Lisewska duc distanță la două goluri, dar nici Craiova nu renunță și egalează la 18 și la 19. Apoi înscrie Seraficeanu și vin iar ratările peste noi, până la reușite Oanei Bondar (56): 21-19. Enache scoate din nou la Trifunovic (care “ne-a dat” trei mingi în trei minute), apoi Lisewska înscrie. Luciana Popescu înscrie și oprește aparatele de măsurat tensiunea. E 23-20 și mai sunt 50 de secunde. Mai înscrie o dată Tănasie, Șteriova vede un roșu și totul se termină aici. Bine că n-a luat și un albastru, pentru că a aplaudat ironic arbitrul.
CS Minaur Baia Mare – SCM Craiova: 23-21 (11-9)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană”; cca 400 spectatori
- Arbitri: Romeo Ștefan (Ploiești) – Bogdan Ștark (București). Obs. Gheorghe Năsturel (Reșița)
- Aruncări de la 7m: 6-3 (transformate: 4-2; au ratat Lisewska 2 / Tănasie). Minute de eliminare: 12-4 (în min. 60, Șteriova a primit cartonaș roșu pentru trei eliminări)
- Minaur: Enache (14 intervenții), Medvedova (a apărat un 7m) – Lisewska 9/12 (4 din 7m), Șteriova 5/10, Cîrstea 3/5, Polocoșer 2/4, Seraficeanu 2/5, Popescu 1/1, Bondar 1/1, Burlacenko, Lipară 0/1, Orșivschi, Tecar 0/1. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
- Craiova: Dzukheva (3 intervenții), Curmenț (7 intervenții) – Tănasie 6/9, Vizitiu 6/11 (2 din 7m), Nikolic 3/6, Costa 2/3, Tătar 1/1, Fachinello 1/3, Ianăși 1/3, Trifunovic 1/5, Georgievska, Seric, Ion, Colac, Stanciu, Șelaru. Antrenori: Bogdan Burcea, Costin Georgescu și Grigore Albici
Etapa 23
- HC Zalău – SCM Gloria Buzău: 26-26
- CSM București – Gloria Bistrița: 31-30
- CSM Galați – CSM Slatina: 20-25
- CS Minaur Baia Mare – SCM Craiova: 23-21
- HC Dunărea Brăila – “U” Cluj Napoca: 33-25
- SCM Râmnicu Vâlcea – Măgura Cisnădie (vineri, 17.30, TVR HD)
- Corona Brașov a stat
Clasament
- CSM București – 60p (629-491) – 21
- SCM Rm. Vâlcea – 57p (546-443) – 20
- Gloria Bistrița – 36p (513-516) – 21
- Măgura Cisnădie – 35p (503-506) – 21
- Corona Brașov – 34p (531-527) – 21
- SCM Craiova – 33p (497-488) – 21
- HC Zalău – 30p (558-567) – 21
- Minaur Baia Mare – 28p (503-508) – 21
- CSM Slatina – 26p (507-538) – 22
- Gloria Buzău – 24p (488-506) – 21
- Dunărea Brăila – 23p (506-527) – 21
- “U” Cluj Napoca – 12p (583-652) – 22
- CSM Galați – 5p (440-544) – 21
Etapa 24. Duminică, 5 mai: Bistrița – Galați; “U” Cluj – Râmnicu Vâlcea; Craiova – Zalău; Corona – CS Minaur; Slatina – Brăila (11.00, TVR HD); Buzău – CSM București (17.30, TVR HD). Cisnădie va sta.