Deciziile adoptate ieri de conducerile PSD și PNL au fost să înceapă negocierile, dar nu e deloc sigur că le vor și încheia. Este o înțelegere între doi nădușiți. Cîțu e transpirat la gândul că Iohannis nu-l va mai desemna candidat de prim-ministru, iar Ciolacu – dimpotrivă e fleașcă la gândul că se va pomeni pe cap cu o pălărie ce-i va intra până la gât.
Deocamdată, fiecare tabără și-a precizat poziția de principiu. PSD dorește negocieri pe baza ponderii actuale deținute în parlament. Deci nu conform sondajelor, ci conform voturilor cu care vine fiecare la cumetria cașcavalului.
Felia PNL s-a mai subțiat prin plecarea grupării Orban, care a declarat că nu va vota un astfel de guvern și, prin urmare, voturile acesteia nu se mai pun în pălăria lui Cîțu. Pe hârtie, PSD cinstește masa cu 157 de voturi (33,76%), PNL cu 120 de voturi (25,80%), iar UDMR împreună cu minoritățile cu 47 de voturi (10,1%). Total, 69,66%.
PNL pretinde alte reguli de negociere, cum ar fi aceea ca noua majoritate să fie „în jurul PNL, cu premier liberal”. Această formulare ar însemna ca PNL, care aduce 120 de voturi „pentru” din totalul de 324 (37%), să fie piua întâi, iar PSD, care deține o pondere de 48%, să danseze după muzica lui Cîțu.
De pildă, PNL pretinde ca PNRR-ul – compus din compilații, frustrări și șmenuri mascate – de ministrul nul Ghinea și ținut la secret tocmai pentru că este catastrofal, să devină un fel de MCV pe economie. Or, păstrarea actualei forme a documentului ca un fel de evanghelie useristă ar însemna o absurditate în formă și un dezastru în conținut.
De asemenea, liberalii mai pretind să fie legiferate reformele Lor și nu altele – privind salarizarea, pensiile, justiția, reforma administrativă și a statului etc. Este ceea ce bolborosește fără încetare Vasilică Cîțu, fără să spună vreodată în ce ar consta, în mod concret, aceste reforme.
În sfârșit pretenția de căpătâi a lui Cîțu, Rareș Bogdan, Florin Roman și celorlați țucălari ai Cotrocenilor este ca noua majoritate „să respecte parteneriatul PNL cu Președintele Klaus Iohannis”. Într-un comunicat al PNL, această solicitare este considerată „absolut necesară pentru ca aceste discuții să poată avea rezultate concrete”.
S-a putut vedea pe pielea PNL ce-nseamnă „parteneriatul cu Iohannis”. În cazul de față, acceptarea acestui parteneriat și de către viitorul guvern ar însemna scoaterea ideii de suspendare a lui Iohannis din mintea puținilor pesediști nemanevrați din Pădure și care se mai gândesc la așa ceva. Condiția preliminară pusă de liberali este ca un avertisment adresat pesediștilor, pentru a ști la ce să se-aștepte.
Dacă pentru liberali „parteneriatul cu Iohannis” ar fi cireașa pe tortul negocierilor, pentru pesediști ar fi bomboana de pe coliva demnității. Dar n-ar fi de mirare ca săracu’ Ciolacu să semneze orice, dacă va simți pe sub nas adierea grandorii.
PSD a mai înregistrat asemenea recorduri de penibil în vremea lui Victor Ponta. Bolnav de un carierism devastator, exponent al golăniei cu ștaif în politică, acest personaj veros n-a avut nicio tresărire să semneze cu Băsescu – marele adversar al PSD la acea vreme – un pact de coabitare în 2012, în schimbul desemnării sale ca prim ministru la alegerile de la sfârșitul aceluiași an.
După cum acceptase tot atunci de la Barosso faimoasa listă în 11 puncte, pe care trebuia să le execute în schimbul iertării de păcatul suspendării lui Băsescu. Au fost două dintre cele mai rușinoase pagini din istoria recentă a politicii românești, patronată de turnătorul Petrov.
Cîțu și Ciolacu se pregătesc s-o semneze pe a treia. Într-o guvernare de pomină, Cîțolacu, patronată de meditatorul cu șase case. (Octavian Știreanu)
