Episcop greco-catolic (Baia Mare). Arestat la 29.10.1948 a fost reținut la mănăstirile Dragoslavele și Căldărușani. Între 24.05.1950 și 04.01.1955 a fost internat administrativ în Penitenciarul Sighet. Transferat la București, i s-a fixat domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeș, iar ulterior la mănăstirea Cocoș. Rearestat în decembrie 1956, a trecut prin penitenciarele Pitești, Dej și Gherla, unde a decedat la 09.05.1963.
Muzeul Sighet: Sala 13 – Represiunea împotriva Bisericii
***
Într-un referat din 26 noiembrie 1947 al Biroului de Siguranţă Baia Mare adresat Serviciului Judeţean de Siguranţă Satu Mare, privind activitatea episcopului Alexandru Rusu se menţiona: ,,Părerea noastră este, în primul rând, ca susnumitul să fie arestat şi cu probele care sunt suficiente să fie deferit justiţiei, iar în al doilea rând, toate organizaţiile religioase de care se foloseşte în propaganda sa antiguvernamentală să fie sistate. Aceste organizaţii să fie dizolvate nu numai în oraşul Baia Mare, ci în toată ţara, întrucât aceste organizaţii au cap spiritual pe Papa de la Roma, care este conducătorul şi îndrumătorul acestora”.
Episcopul Alexandru Rusu a fost arestat la 29 octombrie 1948, în aceeași zi în care au fost arestați toți înalții ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice. Întemnițat întâi la mănăstirea Dragoslavele, apoi, din 27 februarie 1949, la mănăstirea Căldăruşani.
La 2 ianuarie 1950, a fost transferat la Bucureşti, la Ministerul de Interne, pentru anchetă. După patru luni, la 22 mai 1950, a fost readus la Căldăruşani, iar câteva zile mai târziu, împreună cu ceilalţi episcopi şi preoţi greco-catolici, a fost transferat la penitenciarul din Sighet. Va fi eliberat în ianuarie 1955, însă în mai 1955 i se stabilește domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş. Prin Decizia M.A.I. nr. 6467, din 14 august 1956, semnată de generalul Alexandru Nicolschi, episcopului Alexandru Rusu i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru 60 luni la mănăstirea Cocoş.
În luna decembrie 1956, pe fondul intensificării activităţii clandestine a clerului şi credincioşilor greco-catolici, autorităţile au decis arestarea episcopului Alexandru Rusu. Într-un referat din 10 decembrie 1956, aprobat de ministrul de Interne, Alexandru Drăghici, arestarea episcopului era astfel motivată: „Activitatea clandestină de instigare şi reorganizarea cultului greco-catolic în clandestinitate a fost făcută în baza instrucţiunilor primite în mod verbal şi scris din partea foştilor episcopi greco-catolici Bălan Ion, Hossu Iuliu şi în special din partea lui Rusu Alexandru ce se dovedise a fi cel mai activ element dintre foştii episcopi, în organizarea clerului şi credincioşilor ce aparţinuseră cultului greco-catolic. (…) Episcopul Alexandru Rusu, îndată după eliberarea sa din închisoare, respectiv primăvara anului 1955, începe să organizeze activitatea clandestină greco-catolică din regiunea Baia Mare şi Cluj, confirmând şi numind noi persoane în funcţiile de conducere ale acestei activităţi duşmănoase, în regimurile respective. Susnumitul, prin scrisori, verbal şi cu ocazia vizitelor pe care le primea de la diferite foste elemente catolice instigă împotriva legilor ţării, respectiv împotriva Decretului 358/1948, îndemnându-i pe aceştia să redacteze cereri, memorii cu conţinut calomniator şi duşmănos, care semnate fiind de foştii credincioşi să le înainteze Guvernului. În acelaşi sens instigă şi la organizarea unor manifestaţii publice în vederea anulării sus-amintitului decret. Rusu Alexandru în mod personal redactează memorii, copiile cărora le răspândeşte în public în mod instigator spre a servi drept exemplu. Activitatea duşmănoasă şi criminală a episcopului Rusu este prevăzută şi pedepsită de art. 327 alin. III, 325 lit B, cod penal. Propunem arestarea şi percheziţionarea fostului episcop greco-catolic Alexandru Rusu”.
După perioada de anchetă desfăşurată în arestul Securităţii din Cluj, a fost condamnat de Tribunalul Militar a Regiunii a III-a Cluj, prin sentinţa 1202/957 la muncă silnică pe viaţă, pentru ,,înaltă trădare”, întrucât „a desfăşurat o acţiune de instigare pe linia cultului greco-catolic”. Ulterior, prin Decretul 5/963 al Consiliul de Stat, pedeapsa a fost redusă la 25 ani muncă silnică.
După proces, episcopul Alexandru Rusu, ajuns la vârsta de 72 ani, a fost nevoit să suporte din nou calvarul anilor de temniţă, marcaţi de lipsuri, nedreptăţi şi umilinţe, în timpul cărora a trecut pe la penitenciarele Gherla (1957 – 12 august 1958), Piteşti (13 august 1958 – 5 iunie 1960), Dej (6 iunie 1960- 17 ianuarie 1963), Gherla (18 ianuarie – 9 mai 1963).
La 9 mai 1963, Alexandru Rusu a decedat în penitenciarul Gherla, la vârsta de 79 ani. Se adevereau astfel, cuvintele rostite de fostul episcop al Maramureşului cu aproape douăzeci de ani în urmă, în prima zi de Crăciun a anului 1946, când într-o predică şi-a exprimat hotărârea de a se sacrifica pentru triumful credinţei sale: „Noi, preoţii, ne-am făcut întotdeauna datoria, de multe ori murim moarte de martir şi ne vom face şi în viitor, chiar dacă ne vom duce şi în Siberia şi vom muri acolo pentru libertatea şi dreptatea despre care ni se vorbeşte”
(fragmente din Andrea Dobeș, Episcopul Alexandru Rusu și regimul comunist (1945–1963), în „Revista Arhivei Maramureșene”, nr. 1/2008, Baia Mare, pp. 88-106.)
– Servicii de creare site web
