Vineri dimineata, presentintele clubului CS Vulturii Baia Mare, dna Simona Birtas, impreuna cu dl Traian Florea, au sustinut o conferinta de presa la care a fost invitat si primarul Baii Mari, Cristian Anghel.
Dupa disputarea a doua treimi din seria a IV-a a ligii secunde, Vulturii sunt pe primul loc in clasament, dupa 9 victorii si o singura infrangere, urmati la un punct distanta de Gladiator Cluj. Cum pana la finalul seriei mai sunt de disputat doar cinci meciuri, mai mult ca sigur cele doua echipe vor merge mai departe in lungul drum spre prima liga. Simona Birtas a apreciat drept buna comportarea echipei pana acum si a tinut sa multumeasca tuturor celor care au fost alaturi de echipa.
Simona Birtas apreciaza ca distanta valorica dintre o echipa de prima divizie si una de liga secunda este destul de mare si ca Vulturii n-ar avea prea mari sanse de promovare cu actuala echipa. In faza finala a campionatului, vor intra in lupta si ultimele clasate din prima liga. Este interesant de vazut ce se va decide in privinta acelui play-out. Echipele de B pot avea in lot maxim 2 jucatori straini. Cele din A pot avea 5. Probabil echipele de A vor fi obligate sa renunte la trei dintre straini, ceea ce ar veni in ajutorul echipelor de B. Perioada de transferuri se incheie pe 15 ianuarie si nu poti avea in vizor jucatori straini dupa acea data decat pentru campionatul urmator. Vulturii doresc sa mai aduca un jucator strain, un american ce evolueaza in Lituania, sau un sarb. Doar unul dintre acestia, deoarece nu pot avea decat doi straini, iar conducerea clubului este multumita de aportul americanului Jason Hicks.
Jucatorii sunt in vacanta pana pe 4 ianuarie si majoritatea au plecat la casele lor. A ramas aici Hicks, care n-ar avea timpul necesar unei vacante adevarate daca ar trebui sa plece in Statele Unite.
Gandurile conducerii merg si pe aducerea unui antrenor, deoarece Bogdan Amariucai (de care sunt foarte multumiti) este inca un foarte bun jucator. E greu sa vezi totul din teren. Dl Traian Florea a promis ca se va implica mai mult aici si chiar va sta pe banca la anumite partide.
Perspective sunt, entuaziasm este, daca si rezultate vor exista atunci deja este foarte bine. In Baia Mare se joaca mult baschet, iar existenta unei echipe in orasul nostru nu poate decat sa ne bucure. Desigur, e nevoie si de bani pentru toate acestea. Dna Birtas aprecia ca ai nevoie de cca 300.000 Euro pentru a ramane in Divizia A si de vreo 500.000 pentru a dori mai mult. Este o suma la care pot contribui mai multi sponsori si exista niste promisiuni.
Noi o felicitam pe dna Simona Birtas pentru ca a construit un club pe baze sanatoase si pentru ca a readus din nou placerea baschetului in orasul nostru. Un inceput bun, speram si o continuare buna. Este o placere sa stai de vorba cu un om tanar care stie ce vrea, este amabil, are bun simt si de pricepe.
Sursa: Mircea Grumaz