Cristi Chivu (45 de ani) a reușit să scrie istorie în Italia, după meciul Lazio – Inter 0-2, finala Cupei Italiei, în fața a 70.000 de spectatori adunați pe Olimpico.
În urma acestei victorii, antrenorul român a făcut eventul, după titlul câștigat la începutul lunii, iar nimeni nu mai poate spune că Inter nu a fost de departe cea mai bună echipă din țară în acest sezon.
După ce a câștigat și Cupa Italiei, Chivu a devenit primul antrenor din istoria lui Inter (înființată în 1908) care câștigă eventul în primul lui sezon, cea mai impresionantă performanță dintre multele înregistrate în această ediție.
Deși pe banca italienilor au trecut unii dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului rege, nimeni nu reușise această performanță în mai bine de un secol.
De asemenea, pentru cum a pregătit meciul, Tuttomercatoweb i-a dat nota 7,5, în condițiile în care antrenorii rareori primesc mai mult decât 8 pe site-ul citat.
„A încercat să redea calm și să elimine tensiunea, într-un moment crucial pentru Inter. Nu știm ce cuvinte a folosit în vestiar la pauză, dar ele au funcționat.
Și poate că tocmai acest calm al jucătorilor lui Inter, in momentele importante, a avut rolul decisiv.
Nu e rău pentru cineva care a fost catalogat drept un novice, ca să dăm doar un exemplu blând din multele epitete pe care le-a primit la începutul sezonului”.
Elevii lui Cristi Chivu au început meciul perfect și au deschis scorul după doar 14 minute, când au provocat autogolul lui Marusic.
Douăzeci de minute mai târziu, căpitanul Lautaro Martinez a dublat avantajul nerazzurrilor, servit decisiv de Denzel Dumfries.
Cu avantaj de două goluri la pauză, Cristi Chivu a hotărât ca Inter Milano să aibă o abordare diferită în repriza secundă, iar scopul principal a fost să țină cât mai mult de minge, lucru făcut cu succes.
Cristi Chivu a bătut record după record în primul sezon cu Inter
Grație victoriilor din campionat și cupă, Cristi Chivu a bifat mai multe recorduri sau premiere la Inter.
Fostul căpitan al naționalei României este primul antrenor străin care câștigă titlul în Italia, după cel luat de Jose Mourinho, tot cu Inter, în 2010. Atunci, Cristi Chivu era elevul lui „The Special One”.
De asemenea, Cristi Chivu este doar al treilea nume din istoria lui Inter care reușește să câștige titlul atât ca jucător, cât și ulterior ca antrenor, după Armando Castellazi (1938) și Giovanni Invernizzi (1971).
Per total, indiferent de echipe, Cristi Chivu este doar al șaselea din fotbalul italian care reușește să ia titlul ca jucător și antrenor cu aceeași echipă.
În ceea ce privește țara noastră, Cristi Chivu este primul antrenor român din istorie care a cucerit titlul în unul dintre cele mai puternice cinci campionate din Europa (Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța).








– Servicii de creare site web
