Vezi VIDEO
Aproape o treime dintre cazurile de consum fraudulos de gaz depistate in cursul anului trecut in cele 20 de judete in care opereaza E.On Gaz Distributie, au avut loc in Maramures. Oficialii companiei de distributie a gazului au precizat ca aproape 450 de consumatori din judet au fost prinsi furand gaz, prin modificarea aparatelor de masura a consumului de combustibil. Interventiile de acest fel, facute cu scopul de a inregistra un consum mai mic, constituie infractiune si pot fi pedepsite cu inchisoarea. Iar la nivel national au inceput deja sa apara condamnarile.
La nivelul celor 20 de judete, compania de distributie a depistat aproximativ 1.500 de cazuri de furt de gaz, valoarea prejudiciului ridicandu-se la aproape trei milioane de lei.
„Anul trecut, compania E.On Gaz Distributie a depistat circa 1.500 de cazuri de consum fraudulos, 438 dintre acestea fiind inregistrate in judetul Maramures”, a spus purtatorul de cuvant al E.On Gaz, Oana Demian.
Conform unor surse din interiorul companiei, metoda folosita pentru a inregistra un consum mai mic era aceea a „inteparii” contoarelor de gaz, devenita cunoscuta in urma cu doi ani de zile. Atunci, a avut loc o frauda uriasa, creata de sute de consumatori casnici, dar si de mai multi consumatori industriali din judet.
Pentru a reduce numarul de interventii neautorizate la aparatele de masura si la instalatiile de gaze naturale in scopul consumului fraudulos, compania de distributie a gazului efectueaza permanent verificari in teren. Modificarile neautorizate la contoarele de masurare a consumului de gaz sunt periculoase si, in situatia in care sunt depistate, pot aduce chiar si pedeapsa cu inchisoarea pentru persoanele gasite vinovate.
„Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalatiile de gaz se expun pericolelor de incendii si explozii atat persoanele care comit asemenea fapte, cat si cele care se afla in vecinatate. Subliniem faptul ca aceste interventii asupra echipamentelor de masura in scopul inregistrarii unui consum mai mic reprezinta furt calificat, infractiune prevazuta si sanctionata ca atare de Codul Penal”, a mai aratat Oana Demian.
In atentia politistilor maramureseni se afla mai multe persoane care au recurs la modificarea aparatelor de masura a consumului de gaz, dar si unele care s-au racordat ilegal la reteaua de gaz. Peste 40 de sesizari au fost depuse la Politia Municipiului Baia Mare cu privire la astfel de fapte comise pe parcursul anului trecut.
„La nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures au fost inregistrate, in cursul anului 2013, 43 de lucrari penale privind sustragerea de gaze naturale. Dintre acestea, in 11 cazuri, dosarele au fost solutionate cu neinceperea urmaririi penale, iar in alte 32 de cazuri, lucrarile penale sunt in lucru, cele mai multe la Politia Municipiului Baia Mare”, a precizat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Maramures, Cecilia Grozavu.
In urma sesizarilor facute de catre compania de distributie a gazului, o persoana a fost condamnata definitiv la trei ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale in forma continuata si pentru deteriorarea echipamentelor de masurare a consumului de gaze naturale.
Sursa: Gabriela Kuhajda