Conflictul dintre regim si rebeli in Siria a provocat peste 130.000 de morti de la inceputul sau, in martie 2011, majoritatea combatanti din ambele tabere, potrivit unui nou bilant publicat marti de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO). Razboiul care continua sa devasteze tara a provocat moartea a cel putin 46.266 de civili, dintre care peste 7.000 de copii si peste 4.600 de femei.
Cel putin 52.290 de soldati si combatanti loiali regimului sirian si straini au fost ucisi, dintre care 262 de membri ai miscarii siite libaneze Hezbollah si alti 286 de combatanti siiti straini. Pierderile in randul armatei se ridica la peste 32.000.
In randul rebelilor si sustinatorilor jihadului bilantul se ridica la 29.083: aproape 20.000 de rebeli, aproximativ 7.000 de sustinatori ai jihadului si 2.233 de dezertori, soldati care au parasit armata pentru a constitui primele unitati combatante ale rebeliunii, carora li s-au alaturat apoi civili.
Bilantul include, de asemenea, 2.794 de victime neidentificate, potrivit organizatiei neguvernamentale care se sprijina pe o vasta retea de surse medicale civile si militare in toata tara.
OSDO afirma ca bilantul real in randul beligerantilor este in realitate superior, dar ca din cauza lipsei accesului, nu poate sa il documenteze. Organizatia aminteste in plus ca cel putin 17.000 de persoane sunt detinute in inchisorile regimului, in timp ce 6.000 de soldati si membri ai militiei proguvernamentale sunt in mainile grupurilor rebele si jihadiste.
Sursa: Mediafax