Persoanele supraponderale risca mai mult sa sufere de dureri la genunchi. Este constatarea unui studiu britanic, efectuat pe circa 600 de femei cu varste cuprinse intre 45 si 64 de ani, observate timp de 14 ani, relateaza passionsante.be.
Au fost luate in considerare date privitoare la modul de viata (fumat, alcool, activitate fizica), evolutia indicelui de masa corporala (IMC), aparitia unor dureri cronice la genunchi, rezultatele radiografiilor periodice ale articulatiilor respective, etc.
Potrivit studiului, jumatate din participante aveau dureri – de intensitate variabila – la genunchi (gonalgii), fata de un sfert la inceputul perioadei de observatie. Rezultatele (publicate in revista ‘Arthritis Care and Research’) evidentiaza o legatura clara intre aparitia gonalgiilor bilaterale (dureri la ambii genunchi) si un IMC ridicat.
Stiind ca durerile de genunchi pot provoca probleme in activitatea zilnica, scaderea in greutate – chiar moderata – poate fi considerata un mijloc de combatere a lor.
Sursa: Agerpres