CCR a declarat neconstituțională carantina/ Starea de alertă, prelungită fără acordul Parlamentului

Curtea Constituțională a României a admis joi sesizarea Avocatului Poporului referitoare la mai multe articole din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, scrie Agerpres, citând surse.

Pe 3 iunie, Avocatul Poporului a sesizat CCR cu o excepție de neconstituționalitate referitoare la art. 4 alin. (3) și (4), art. 65 lit.s), ș), art. 66 lit.a), b) și c) și art. 67 alin. (2) lit.b) din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit sursei citate.

Potrivit Avocatului Poporului, prin aprobarea de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă se aduce atingere principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, deoarece o asemenea intervenție a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituțională.

„Prin intervenția legislativă a art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 55/2020, Parlamentul a eliminat hotărârea de Guvern privind instituirea stării de alertă din sfera actelor administrative normative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, incluzând-o în sfera excepțiilor reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituție, și anume actele care vizează raporturile cu Parlamentul”, explica sursa citată.

Critica de neconstituționalitate se referă și la nesocotirea dispozițiilor constituționale ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul. Avocatul Poporului consideră că prin introducerea unei „noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului”, Parlamentul „a convertit natura juridică tradițională de act administrativ normativ a hotărârii de Guvern într-un document politic” ce vizează exclusiv raportul constituțional dintre Parlament și Guvern.

„O altă critică de neconstituționalitate se referă la trimiterile din cuprinsul legii la norme legale inexistente în fondul activ al legislației (art. 65, art. 66, art. 67).

Astfel, prevederile adoptate în acest mod, și anume prin trimitere la norme legale inexistente, aduc atingere dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în privința clarității și previzibilității legii”, a arătat Avocatul Poporului.

Stirea urmatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni de folosire si Politica de Confidentialitate.

Bloguri eMM recente