În perioada 18–22 iunie 2024, frumosul oraș Innsbruck din Austria a devenit, fără îndoială, capitala sporturilor naționale. Peste 6.500 de sportivi au participat la finalele Campionatului Național al Austriei, acoperind aproape toate disciplinele sportive, într-un eveniment de o amploare rar întâlnită.
Printre aceste discipline s-a regăsit, bineînțeles, și skateboarding-ul street, o probă spectaculoasă care a atras nu doar cei mai buni rideri din Austria, ci și sportivi de top din țările vecine. Concursul a avut caracter open, fiind deschis tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de performanță – cel mai tânăr participant a avut doar 10 ani, iar cel mai experimentat, 26.
Într-un astfel de context competitiv, unde s-au întâlnit unii dintre cei mai tehnici și talentați rideri din Europa Centrală, băimăreanul Patric Iluț, în vârstă de doar 16 ani, a reușit o performanță excepțională: a câștigat finala Campionatului Național al Austriei la Skateboarding Street 2024.
După trei run-uri impecabile în calificări, Patric a obținut cel mai mare punctaj, calificându-se primul în finală. Iar în marea finală, tânărul din Baia Mare a oferit un adevărat spectacol: două run-uri de vis, o constanță incredibilă, trucuri tehnice executate perfect și un stil matur, care i-a adus un scor record de 87 puncte, cu peste 30 de puncte avans față de locul secund.
Este o victorie categorică, o demonstrație clară a nivelului ridicat la care a ajuns Patric Iluț – care, în urma acestei competiții, devine oficial Campionul Austriei la Skateboarding Street 2024.
Această realizare nu este doar o performanță personală, ci și o recunoaștere a talentului său la nivel internațional.
Patric Iluț, băimăreanul de 16 ani, confirmă încă o dată că viitorul skateboardingului european poate avea rădăcini solide în România.
Îl felicităm pentru această reușită excepțională și îi dorim succes în drumul său spre competițiile internaționale de elită!
Radu Țolaș