In Sapanta, satenii spun ca bocitul nu va pieri niciodata. „E o rusine daca moare cineva sa nu fie bocit. In fiecare familie, exista cate o persoana care stie sa boceasca. Daca nu rudele de gradul unu, cel putin cele de gradul doi sau chiar o prietena de familie stie sa boceasca”, spune Irina Pop, directorul Caminului Cultural din Sapanta.
La inmormantare, cand se boceste, se face liniste, toata lumea asculta. Dupa ce este pus in mormant mortul, toate neamurile se strang in jurul lui, se uita pentru ultima data la el, inainte de a fi ingropat si il bocesc.
Dupa inmormantare, cei care au bocit fac subiectul discutiilor celorlalti din sat, care fie ii lauda, fie ii critica. Daca nu le-a placut cum au bocit sau au facut greseli, daca versurile nu au rimat, spun ca „mai bine ar fi tacut”. Daca in schimb „s-au cantat frumos dupa mort”, primesc laude din partea satenilor.
Titlu din ziar:
Un obicei unic inca pastrat. Versuri pline de semnificatii ce pun in lumina talentul bocitoarelor din Maramures
„Cantatul dupa mort” in Sapanta
Sursa: Glasul Maramuresului
Sursa: Daniela Dragos
– Servicii de creare site web
