Vezi VIDEO
In fiecare luna, cinci maramuresence mor si alte 100 sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Medicii spun ca in ciuda gravitatii sale, boala poate fi prevenita, chiar si tratata, insa in majoritatea cazurilor, femeile se adreseaza specialistilor abia cand este prea tarziu. Chiar daca vaccinul anti-HPV este gratuit, femeile sunt destul de sceptice in privinta beneficiilor acestuia. Responsabilii Centrului de Planificare Familiala din Baia Mare, unul dintre locurile unde maramuresencele se pot vaccina, spun ca in cele aproape zece luni de la demararea campaniei de vaccinare, doar 46 de femei au fost vaccinate.
Cancerul de col uterin situeaza Romania pe primul loc in Europa la rata mortalitatii, cu sase decese pe zi. Nici Maramuresul nu sta mai bine, in fiecare luna, cinci maramuresence mor din cauza cancerului de col uterin si alte 100 sunt diagnosticate cu aceasta boala.
„In fiecare an sunt decese. Anul trecut 41 de paciente cu cancer de col uterin au decedat, pentru ca, din pacate, multe vin in stadii avansate, cand tratamentele sunt limitate. Cancerul colului uterin se poate preveni si se poate si diagnostica, in stadii incipiente. Se poate preveni prin vaccinul impotriva papiloma virusului care se aplica si la noi in tara”, a precizat Eva Pusca, sefa sectiei de Oncologie a Spitalului Judetean “Dr. Constantin Opris”.
In ciuda gratuitatii vaccinului, medicii spun ca femeile sunt destul de sceptice in privinta imunizarii. Din luna martie a anului trecut, circa 50 de persoane au solicitat vaccinarea.
„Am fost solicitati de 46 de persoane, care au intrat in acest program de vaccinare, din care 30 au si terminat vaccinarea”, a spus Elisabeta Nitulescu, medic cu competenta in planificare familiala.
Cancerul de col uterin este printre putinele boli oncologice care pot fi diagnosticate si tratate. Pentru ca simptomele apar numai in stadii avansate ale bolii, medicii le recomanda maramuresencelor vaccinarea si examinarile la interval de doi ani.
„Simptomele cancerului de col uterin, care se manifesta prin leucoree, adica o secretie anormala care dupa aceea se manifesta prin scugeri de sange in cantitate mare, din pacate apar numai in stadiile avansate a bolii, in stadiile incipiente nu apar”, a adaugat medicul oncolog.
Maramuresencelor de pana la 24 de ani li se administreaza gratuit vaccinul anti-HPV, iar celor care depasesc 24 de ani li se solicita un test Babes-Papanicolau, cu interpretarea rezultatului de catre un ginecolog.
Pentru a constientiza populatia de numarul tot mai mare al maramuresencelor diagnosticate cu cancer de col uterin, oficialii DSP Maramures au demarat campania de vaccinare “Impreuna pentru prevenirea cancerului de col uterin”, care se va incheia maine, 29 ianuarie.
Sursa: Adina Timis