Augustin Buzura a declarat ca Fanus Neagu a fost un mare scriitor si o mare constiinta, un stapan desavarsit al limbii romane si un creator obsedat de frumusetea acestei limbi. „A fost unul dintre foarte putinii care au mai ramas din generatia ’60 atat de chinuita si care, in fond, a contribuit la repunerea literaturii romane pe bazele ei reale. Fanus a fost un stapan desavarsit al limbii romane, un creator obsedat de frumusetea limbii romane si de spatiile pe care le-a descris ca nimeni altul (…) A fost un om care a facut gazetarie de mare clasa, a scris cronica sportiva si a schimbat fata cronicii sportive”, a spus scriitorul Augustin Buzura, amintindu-si, totodata, ca Fanus Neagu a fost si „un fanatic al unei echipe de fotbal, Rapid”.
Totodata, Augustin Buzura a spus ca, in ultima perioada, Fanus Neagu a fost revoltat de ce se intampla in societatea romaneasca. „Era un mare scriitor si o mare constiinta. In ultima vreme, el a fost revoltat de degradarea vietii culturale si spirituale, de improvizatia si prostul gust care au pus stapanire pe tara”, a mai spus Buzura.
Scriitorul, dramaturgul si cronicarul sportiv Fanus Neagu a murit in noaptea de luni spre marti, la spitalul Elias din Capitala, in urma unei indelungi suferinte. Fanus Neagu, nascut la 5 aprilie 1932, a fost internat mult timp la spitalul Elias din Capitala din cauza unui cancer la prostata, iar in ultimele saptamani a fost in coma.
Fanus Neagu, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier si dramaturg, a fost redactor la revistele Luceafarul si Amfiteatru si a scris cronici sportive la Romania Literara. El a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Baiesu si Adrian Paunescu.
Printre volumele pe care le-a scris se numara „Intamplari aiurea si calatorii oranj” (publicistica), romanul „Scaunul singuratatii”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, piesele „Echipa de zgomote” si „Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp”.
A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru volumele „Cantonul parasit”, „Frumosii nebuni ai marilor orase”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp”.
In perioada decembrie 1993 – 1996, Fanus Neagu a fost director al Teatrului National din Bucuresti. In noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Romane, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiasi institutii.
Sursa: Mediafax