În fiecare an, pe data de 9 martie, în România este marcată „Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989”, proiect de lege adoptat de Camera Deputaților în 22 noiembrie 2011, cu 285 de voturi favorabile, trei împotrivă și șase abțineri.
Prin rezistență anticomunistă se înţelege orice formă de opunere împotriva regimului de opresiune. Este cunoscută în primul rând rezistența armată din munții tării. Luptătorii din Munții Banatului, Făgăraș, Ciucaș au încercat să se opună trupelor de securitate între anii 1945-1962, susținuți și ajutați de ţăranii din zonă, de marea majoritate a locuitorilor satelor românești.
Cele mai cunoscute au fost grupurile Arsenescu și Arnăuțoiu, care au rezistat 10 ani. Dacă țăranii români și-au susținut luptătorii din munți, intelectualii țării au creat așa numita „rezistență prin cultură”, adică elaborarea de lucrări artistice sau literare, care încercau să critice aspectele negative ale regimului comunist.
Mii de cetățeni din orașe și sate au început să-și manifeste dezaprobarea față de comunism, formând organizații anticomuniste, în perioada 1945-1962, în care tinerii, în special studenții, au avut o contribuție majoră și care au inițiat acțiuni și proteste anticomuniste, difuzând manifeste anticomuniste și trimițând mesaje către posturile de radio din Occident sau către guvernele străine. Încercau să atragă atenția asupra abuzurilor comunismului. Cei care au trăit în perioada comunistă își amintesc și azi, după zeci de ani, cum ascultau știrile binecunoscutului post de radio „Europa liberă”.
Biserica a contribuit la această mișcare anticomunistă prin activitățile cu caracter religios, care se manifestau ca o reacție împotriva materialismului comunist.
Nu trebuie să uităm nici lupta țăranilor români împotriva colectivizării, care a fost impusă de regimul comunist după 1949 și încheiată tragic în 1962, dar nici de revoltele muncitorești din Valea Jiului, în 1977, sau de cele de la Brașov, din 1987.
Reacția securității nu s-a lăsat așteptată, au fost arestați și condamnați la ani grei de pușcărie aproape 1 milion de oameni. În penitenciare au fost uciși mii de oameni.
La Sighet au fost uciși mii de demnitari si generali din perioada de dinainte de 1944, iar la Pitești, studențimea română a fost „reeducată” prin tortură. În perioada 1948-1953, la canalul Dunăre – Marea Neagră, deținuții politici au fost exterminați prin muncă forțată. Alții au cunoscut teroarea în penitenciarele de la Aiud, Jilava, Gherla, Târgșor, Târgu Ocna, Suceava, Botoșani. În cei 45 de ani de comunism se estimează că și-au pierdut viața 500.000 de luptători.
Ideea aceasta de unitate, în lupta împotriva comunismului, dorința de a-și păstra libertatea, de a-și da viața pentru un crez și pentru țara pe care au moștenit-o de la strămoșii lor, care la rândul lor și-au dat viața și ei pentru ea, trebuie transmisă din generație în generație peste veacuri, pentru a nu fi dată uitării.
O bună parte a mișcării de rezistență din țara noastră s-a dezvoltat în Maramureș, județul nostru fiind situat în partea de nord a țării, delimitat de județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava, iar la nord având frontiera cu Ucraina.
Zona Montană aparține Carpaților Orientali și reprezintă 43%, zona colinară aproximativ 30%, iar zona joasă restul de 27% din suprafața județului. Așezarea geografică, cu suprafețe întinse de păduri, a favorizat înființarea grupurilor de rezistență anticomunistă, care au găsit un refugiu în munții din împrejurimi.
Grupul de elevi de la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, numit mai târziu „lotul Vișovan” după numele profesorului lor, a reprezentat un capitol important al rezistenței anticomuniste din Maramureș.
Regiunea maramureșeană a fost cunoscută prin lupta împotriva comunismului, dar și datorită rezistenței din munți, grupurile fiind formate din foști studenți și ţărani. După părerea autorităților, ar fi existat și grupuri de teroriști, care aveau scopul de a intra în România și de înrola diferiți partizani.
Un prim grup de rezistență anticomunistă, numit „Banda teroristă Popșa Ioan”, cuprindea unele organizații din Ieud, Dragomirești, Rozavlea, Botiza. Era condus de Popșa Ioan, fost student și seful tineretului țărănist din Maramureș.
Împreună cu fratele său au pus bazele a două organizații în Sighetu Marmației și Dragomirești: „Tânărul cuib” în Sighetu Marmației, condus de Minocă Ștefan și „Mănunchiul legionar” în Dragomirești, condus de Ioan Zubașcu.
În zona Lăpușului acționa „Banda de fugari Pașca Vasile și Rusu Ioan”, iar în Munții Țibleșului, „Grupul Nicolae Pop” (1949-1953).
Și în jurul Băii Mari existau mai multe grupuri: Organizația subversivă teroristă „Glasul Munților”, „Grupul FDC Baia Mare”, „Grupul FDC de la Școala de Subingineri și Liceul Gheorghe Șincai”, „Organizația Vișovan Petru de la E.M. Baia Sprie”.
Represiunea comunistă nu a întârziat să apară, în țara noastră fiind exercitată și în centre mai puțin cunoscute în acea perioadă, dar care erau renumite pentru regimul de detenție și izolare, unde deținuții erau supuși unor munci extrem de grele, în condiții de neimaginat, cu scopul de a-i distruge cât mai discret pe cei ce încercau să se opună regimului comunist.
Fiind o zonă minieră, ar trebui să amintim și coloniile de muncă de la exploatările miniere Baia Sprie, Cavnic, Nistru, supranumite și „Triunghiul morții”, care au constituit subiectul mai multor cercetări, articole și publicații.
Este de datoria noastră, a tuturor, de a păstra vie amintirea celor care au cunoscut teroarea și moartea în închisorile comuniste pentru faptul că s-au opus unui regim dictatorial în țara noastră.
– Servicii de creare site web
